EXCLUSIV | „Groapa” se modernizează. După stadion nou, fără pistă, „câinii” vor și o grădiniță cu profil sportiv. „Combinația” de 3 milioane de lei dintre societatea lui Nicolae Badea și Clubul Sportiv Dinamo. FOTO

EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

În Săptămâna Mare, fanii dinamoviști au primit o veste extraordinară. A fost aprobat PUZ-ul (n.r: Planul Urbanistic Zonal) pentru construcția noului stadion cu locația Velodrom. Un prim pas, o nouă speranță pentru ca visul „câinilor roșii”, o arenă modernă, fără pistă, să devină realitate.

Majoritatea suflării roș-albe a primit vestea cu entuziasm, însă au fost și voci care au contestat alegerea locației, Cornel Dinu fiind cel mai vocal în acest sens. Anunțul legat de PUZ nu a trecut nesesizat nici de viceprimarul de la Obor, veleitarul Cristian Popescu ieșind din nou la rampă cu un nou calup de poncifuri.  

După ce în ultimii ani, Parcul Sportiv Dinamo a fost fardat cu o nouă sală în care secțiile de baschet, handbal, volei își desfășoară activitatea, cu un bazin modern, plus câteva spoieli, șefii de la CS au în plan, odată cu ridicarea noului stadion de fotbal, un alt proiect care, cel puțin la nivel de…”intenționăm”, impresionează.

Și ne mutăm atenția de la Velodromul situat în extremitatea nordică a Parcului Sportiv Dinamo în față, la poarta principală de acces, dinspre Șoseaua Ștefan cel Mare. Intrarea impresionează prin impozanta statuie a lui Ivan Patzaichin care tronează în fața unor spații comerciale peste care a trecut, de ceva timp, nemiloasa lichidare de stoc. Undeva în stânga, peisajul devine gri și agresează irisul trecătorilor. Scheletul unui mamut din beton zace în spatele unui gard ros de rugină, o cladire abandonată, unii spun de prin 1993, un șantier părăsit care atrage plângeri către autorități, un real pericol pentru cei care trec prin zonă, așa cum atenționează câteva foi A4 plastifiate și agățate de o sârmă.

Din informațiile obținute de ProSport, Clubul Sportiv Dinamo, bombardat de Poliția Locală și de Inspectoratul de Stat în Construcții cu plângerile riveranilor, „intenționează” să găsească un rost scheletului de beton care întâmpină trecătorii în gingia Șoselei Ștefan cel Mare. Conform dorințelor șefilor de la CS, acolo ar urma să răsară o grădiniță cu profil sportiv, una dintre sutele propuse în programul guvernamental „gROwth – investim în copii, investim în viitor”, o idee șoptită pe sub mustață de Ion Țiriac mai marilor țării și preluată pompos printr-un Memorandum, cu promisiunea unei investiții de 500 de milioane de euro de Guvernul României.  

Eterna umbră a societății „lui Nicolae Badea”

Exclusiv, breaking news! Și aici, așa cum s-a întâmplat în cazul stadionului, intervine deja vestitita societate, tradițional botezată în ultimii ani „a lui Nicolae Badea”, ACS FC Dinamo. Din câte se pare, mamutul de beton aparține ACS FC Dinamo, în decursul anilor s-a dorit ca în clădire să fie mutat sediul clubului de fotbal, apoi, în folclorul dintre Circul de Stat și Spitalul de Urgență s-a vorbit de reprezentanța unui dealer de automobile, un spital sportiv (etc). Pereții au rămas martorii nepăsării și au purtat, de la o ploaie la alta, dragostea manifestată în scris, cu vopsea, de către fanii dinamoviști la adresa rivalilor tradiționali.

CS-ul confirmă: „Este o intenție, vrem să facem acolo o grădiniță cu profil sportiv”

Contactat de ProSport, Ciprian Stoica, juristul Clubului Sportiv Dinamo a confirmat informația, cu titlul de „intenție”, însă în momentul în care a fost întrebat cine este proprietarul scheletului de beton, acesta a invocat necunoașterea. „Noi am primit mai multe plângeri din partea locatarilor din zonă, însă nu puteam face nimic, clădirea nu ne aparține”.

3 milioane de lei (negociabil), prețul clădirii în catalogul insolvenței?

Sursele ProSport au detectat destul de rapid proprietarul clădirii abandonate. Este vorba de ACS FC Dinamo, mult hulita societate de către suflarea dinamovistă „a lui Nicolae Badea”, aflată de o veșnicie în insolvență. Iar mamutul de beton este trecut la capitolul bunuri mobile în procesul de insolvență, acolo unde, la masa credală, cu o datorie de 3 milioane de lei, se află și Clubul Sportiv Dinamo. Pe sistemul unui troc dâmbovițean, ProSport a aflat că cei de la ACS FC Dinamo doresc să stingă datoria către Clubul Sportiv Dinamo prin cedarea mamutului de beton din Parcul Sportiv Dinamo. Rămâne de văzut dacă ideea celor de la ACS FC Dinamo se pliază și pe dorințele celor de la CS Dinamo, vechi parteneri legali, actuali rivali cu procese pe rol și colaborări la zi de tip win-win.

Turcu avea gânduri „frumoase” cu clădire

Defunctul Vasile Turcu, în plină expansiune mediatică, avea gânduri mărețe în ceea ce privește mamutul de beton de la intrarea stadionului Dinamo. Prin serviciile firmei sale de construcții, fostul acționar dinamovist dorea să refacă această clădire, să mute sediul clubului de fotbal, însă inițiativa omul de afaceri a rămas la stadiul de… „intenție”.

 

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul 13
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul…