EXCLUSIV | Au vrut să-și tragă preșul de sub picioare. CFR a intenționat să scape de Urko Vera înaintea meciului cu Viitorul. Ce l-a salvat pe basc și ce încearcă șefii din Gruia: Sougou a fost aseară la stadion

Redactor:
Andru Nenciu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Vârful cu talie impresionantă de la CFR, spaniolul Urko Vera, a fost aseară, în meciul de pe teren propriu cu Viitorul 2-0, unul dintre cei mai buni jucători ai formației lui Dan Petrescu. Bascul a deschis scorul în minutul 17 cu o execuție fină, de fotbalist de clasă, și a provocat panică tot meciul în apărararea campioanei României.

ProSport a aflat însă din surse bine informate, apropiate triplei campioane, că șefii din Gruia au vrut să scape de Vera înaintea meciului cu Viitorul. „Doar forma de la antrenamente l-a salvat. CFR se bazează pe Omrani și Bokila. Și, ținând cont că negocierile cu Balde (n.r. – vârful senegalez care a semnat sâmbătă) erau foarte avansate, au vrut să-i dea vânt lui Urko Vera. Golul și evoluția sa au fost ca o palmă admininstrată conducerii”, spune pentru ProSport un personaj apropiat clubului. Urko Vera (30 de ani / 1,90 m) a sosit liber de contract la CFR de la gruparea spaniolă din Segunda Division, Mirandes, iar în carieră a mai evoluat la echipe precum Eibar, Athletic Bilbao, Hercules și Osasuna. Știu că am concurență pe post, va trebui să muncesc. E dificil și pentru antrenor, știu că avem jucători și un grup bun, dar eu nu trebuie decât să muncesc și să dau tot ce am mai bun. Istoria CFR-ului m-a convins să vin în România, m-a bucurat oferta lor pentru mine. E un club foarte bun, sunt foarte fericit aici”, a declarat aseară pentru DolceSport atracantul de careu al formației lui Dan Petrescu.

5 atacanți se află în lotul CFR-ului în acest moment: Urko Vera, Jeremy Bokila, Billel Omrani, Marius Coman și Ibrahima Balde

Chiar dacă au ajuns la fundul unui sac cu bani după ofensiva de piața transferurilor, jupânii de la CFR au deschis un alt sac. În goană după al patrulea titlu din istorie (2008, 2010, 2012), ardelenii marșează pe jucători cu trecut consistent în Gruia. După readucerea argentinianului Juan Culio la Cluj, CFR încearcă să mai dea o lovitură. Aseară, la meciul cu Viitorul, a fost prezent în tribune fosta extremă a CFR-ului, Modou Sougou. Senegalezul în varsta de 32 de ani e legitimat în prezent la Sheffield Wednesday, fosta formație a lui Dan Petrescu. Adus de CFR în 2011 pentru doar 300.000 de euro de antrenorul protughez Jorge Costa, atacantul a ajuns rapid la o cotă de 4 milioane de euro, iar forma excelentă pe care o traversa l-a propulsat în ianuarie 2013 la Olympique Marseille. CFR s-a ales în cont cu 4 milioane de euro, iar jucătorul de bandă cu un salariu de 600.000 de euro anual.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×