Exclus din lot, Pancu vrea să rămână la Voluntari: „Nu pot pleca dintr-un loc în care mă simt foarte bine”. Mesajul pentru Ganea: „Nu am nicio problemă cu el”

Exclus din lot, Pancu vrea să rămână la Voluntari:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 38 de ani, Daniel Pancu e foarte aproape de finalul carierei de fotbalist, iar partea a doua a campionatului pare compromisă pentru legenda Rapidului. Atacantul a suferit o accidentare, iar Ionel Ganea a decis că nu se va baza pe el în tentativa lui FC Volutnari de a evita retrogradarea. Fostul internațional a vorbit despre situația sa și spune că nu are nicio problemă cu antrenorul echipei ilfovene și că ar dori să rămână la clubul condus din această iarnă de Dumitru Dragomir și după ce va termina cariera de fotbalist.

„Din punctul meu de vedere, am venit la Voluntari pe termen lung. Am avut o discuție cu niște oameni corecți și minunați la început. M-au adus aici pentru a rămâne și după ce mă retrag, nu pot pleca dintr-un loc în care mă simt foarte bine. Ca jucător, am luat decizia de a pleca în cantonament cu echipa a doua, pentru a veni pregătit, apoi vom vedea ce se întâmplă”, a declarat Pancu la Digi Sport.

Fost coleg cu Ganea la Rapid, cu care a lucrat și sezonul trecut, în urma căruia giuleștenii au luat drumul Ligii 2, Pancu a dezvăluit motivul pentru care nu a mers împreună cu echipa în al doilea cantonament al iernii. Nu înlocuirea lui Gigi Mulțescu cu Ganea, ci o accidentare l-au făcut să nu fie alături de restul echipei: „Nu are nicio legătură schimbarea antrenorului cu accidentarea suferită de mine. Am ținut legătura prin doctor, am vrut să plec luni sau marți, pentru că aș fi putut alerga ușor, dar mi s-a transmis să rămân acasă până mă fac bine. Voi face tot posibilul să-l conving pe Ionel Ganea să se bazeze pe mine. Dacă are o problemă cu mine, eu nu am niciuna cu el. Mă refer la relația antrenor-jucător. Eu mă duc să mă pregătesc foarte bine și chiar aveam nevoie de motivația asta. E prima dată în carieră când mi se întâmplă și trebuie să trec și prin asta. De patru zile am reluat alergările, de miercuri, probabil, voi intra în regim normal”, a mai spus veteranul de 38 de ani.

Întrebat dacă dorește să schimbe echipa și despre motivele care l-au făcut să plece de la Rapid în vara anului trecut, vârful a exclus o nouă schimbarea de mediu și a dezvăluit că a plecat din Giulești din cauza condițiilor care nu-i mai permiteau să-și facă meseria de fotbalist: „În niciun caz nu mai schimb echipa, pentru că nu am venit aici să plec după cinci luni de zile. Aș fi putut să rămân la Rapid. Nu am niciun regret că am plecat de la Rapid. Era un loc în care nu-mi puteam face meseria de fotbalist. Erau mult prea multe probleme care mă depășeau”, a completat Pancu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele