Ewald Lienen, dezamăgit de conducerea Oțelului: „Patronul nu ne e aproape. E inadmisibil să nu încasăm salariile pentru care muncim 150%.”

Ewald Lienen, dezamăgit de conducerea Oțelului:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Situația delicată în care se află Oțelul Galați în aceste momente îl îngrijorează pe Ewald Lienen care se declară complet dezamăgit de conducerea clubului de la malul Dunării.

Tehnicianul neamț al Oțelului spune că se aștepta ca patronul să fie mai apropiat de echipa sa și că este inadmisibil ca acesta să nu-și plătească angajații luni întregi: „Domnul Adamescu m-a adus aici, nu știam că vrea să vândă clubul. Consider că este o acțiune firească pentru cineva care nu mai are niciun interes în fotbal. Este departe de echipă, ar fi bine să vină cineva pasionat de fotbal, care să-și plătească toți angajații. Fotbalul e pentru suporteri, nu doar pentru business”, a spus Lienen.

Principala nemulțumire a lui Lienen este legată de salarii ce n-au mai fost virate de aproape trei luni în conturile jucătorilor și ale staff-ului tehnic. „Suntem cu trei-patru luni în urmă cu salariile. Ni s-a zis că e normal în România să fie asemenea întârzieri, dar pentru mine nu e normal. Dacă stai trei-patru luni fără salariu este lipsă de respect, mai ales pentru jucătorii străini care își întrețin de la distanță familiile. Băieții trăiesc din salariile acestea. De când am venit, la fiecare două săptămâni avem aceleași discuții legate de bani, a trebuit să mobilizăm jucătorii cum am știut. Îi respect pe fotbaliștii mei pentru că muncesc enorm fără să primească banii, i-am văzut cum au lucrat după vacanța de Crăciun, în Spania, când au dat randament 150%. E greu să te motivezi dacă nu ești respectat. Eu ce pot cere ca și antrenor e doar să se respecte contractele, altfel e greu să se facă performanță”, a explicat neamțul.

Antrenorul gălățenilor a vorbit și despre pericolul la care se expune Oțelul cu aceste datorii, fiind vorba despre licența pe care gălățenii trebuie s-o obțină la sfârșitul acestei luni: „Dacă vânzarea nu se produce în această săptămână, clubul va avea o mare problema cu obținerea licenței pentru sezonul următor. Dacă nu se plătesc toate facturile, salariile și toate datoriile anului trecut (n.r. – plăți ce trebuiau făcute până în 31 decembrie 2013,) nu poți obține licența pentru viitor sezon”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…