Eșecul proiectului ACS Poli în Liga 1. Statistica celor trei antrenori care au stat pe bancă în sezonul retrogradării

Eșecul proiectului ACS Poli în Liga 1. Statistica celor trei antrenori care au stat pe bancă în sezonul retrogradării
  • Publicat:
  • Actualizat:

ACS Poli a încheiat un sezon dezastruos, în care a retrogradat în eșalonul secund din postură de nou-promovată. Formația susținută de autoritățile locale timișene a fost condusă de-a lungul ediției campionatului 2013/14 de trei antrenori: Valentin Velcea, Aurel Șunda și Dan Alexa, ultimul, rămas la cârma echipei. E greu de analizat care dintre cei trei a fost mai bun, fotbalul nu e o știință exactă. Totuși, se poate afirma pe seama cifrelor că alb-negrii au avut o rată mai bună de succes cu primul dintre ei pe bancă.

Obiectivul timișorenilor a fost ratat, iar finalul de sezon reprezintă, ca de obicei, momentul în care se poate trage o linie. O statistică se poate face la ACS Poli și din prisma antrenorilor, ținând cont de numărul lor din campionatul proaspăt încheiat. Cei trei antrenori bănățeni și-au împărțit aproape în mod egal timpul la cârma proiectului timișorean din Liga I.

Primul dintre ei, Valentin Velcea, a reușit 12 puncte în zece partide la conducerea lui ACS Poli, formație alături de care a și promovat pe prima scenă. E și cel care a stat cel mai puțin pe bancă în Liga I dintre cei trei, dar poate și asta i-a adus statistic și cea mai bună eficiență, adică 1,2 puncte câștigate pe meci. Echipa ocupa locul 11 când „V. V.” a fost îndepărtat de pe bancă după un dezamăgitor 0-0 acasă cu ultima clasată, Corona Brașov. Era și o perioadă de cădere după startul bun, cu doar un gol înscris în ultimele șase jocuri.

A venit rândul lui Aurel Șunda să fie „promovat” „principal”. Timișorenii au strâns 14 puncte în 13 meciuri cu experimentatul tehnician pe bancă. Acestuia i-a fost acceptată demisia (scrisă din timp după propriile declarații), după eșecul, scor 0-1, cu FC Brașov de pe teren propriu. Rata sa de puncte obținute a fost una destul de mică, doar 1,07 pe meci, cea mai slabă dintre cei trei antrenori.

Ultimul venit, „Chirurgul” Alexa se află statistic undeva între cei doi, dar e și ghinionistul cu care formația de pe „Dan Păltinișanu” a revenit în B. Debutul său nu a fost unul strălucit acasă, doar 12 puncte în cele 11 meciuri de pe finalul sezonului. Un procentaj de aproape 1,1 puncte pe meci, dar și cea mai slabă clasare dintre cei trei, 16, pe un final însă dubios din punct de vedere al meciurilor indirecte.

În toate aceste calcule intervin și alte „inconstante”. Spre exemplu, Velcea nu a întâlnit grupări precum Astra sau Petrolul, următoarele pe podium în spatele Stelei. Sunt multe chestiuni relative, așa cum subliniază și profesorul Ciprian Urican mai jos. Totuși, interesant e că pe hârtie, cu cele 1,2 puncte pe meci ale primului antrenor, ACS Poli ar fi strâns virtual 40 de puncte, suficiente pentru supraviețuire. Ceilalți doi nu ating cota 38 dacă am luat în calcul că eficacitatea lor ar fi fost constantă în 34 de jocuri.

Ciprian Urican: „Calculele sunt relative”

Actualul director tehnic al celor de la FC Clinceni, echipă care teoretic e promovată în Liga I, Ciprian Urican, a comentat pentru sport9.ro cifrele antrenorilor. „Calculele acestea sunt relative din punctul meu de vedere. Pot să te apropie de adevăr, dar pot să te și îndepărteze. Cea mai mare greșeală e dacă s-ar găsi un singur vinovat. Vina e a tuturor celor care s-au implicat în club, inclusiv CJT… S-a greșit prin tot ceea ce s-a făcut, de la medicamentație, la selecție”, a spus Urican.

Acesta consideră că nu antrenorii sunt cei care ar trebui scoși țapi ispășitori și crede în cariera actualului „principal” de la ACS Poli, Dan Alexa. „A arătat aceleași calități ca antrenor precum cele arătate ca jucător: determinare și luptă. Și-a asumat un risc, el când a venit nu a putut să facă nimic în privința lotului. Era foarte greu pentru el, a venit din inimă pentru Poli. Nu trebuie să fie foarte dezamăgit, că și-ar fi încheiat șansa lui. Poate deveni un antrenor foarte bun. Nu știu câți și-ar fi asumat responsabilitatea… Probabil și Aurel Șunda și-a dat seama că e foarte greu să nu retrogradezi cu nivelul lotului actual”, a precizat Ciprian Urican.

Cifrele antrenorilor lui ACS Poli în Liga I:

Valentin Velcea (etapele 1-10): 12 puncte (10 meciuri), 1,2 puncte /meci (locul 11 când a fost demis)
Aurel Șunda (etapele 11-23): 14 puncte (13 meciuri), 1,07/m (locul 12)
Dan Alexa (etapele 24-34): 12 puncte (11 meciuri), 1,09/m (locul 16)

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×