EMOȚIONANT!** Neșu, Tătărușanu, Mureșan, Deac și Pulhac l-au încurajat pe Bud în cel mai GREU moment din carieră! „Sunt distrus”

EMOȚIONANT!** Neșu, Tătărușanu, Mureșan, Deac și Pulhac l-au încurajat pe Bud în cel mai GREU moment din carieră!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zeci de mesaje de încurajare și telefoane din toată Europa, prin care jucători pe care Bud nu-i cunoștea își ofereau sprijinul. Asta este fața nevăzută a fotbalului, pe care atacantul și soția sa nu o cunoșteau și care i-a impresionat.

Cristi Bud a simțit că „cerul cade peste el” când a aflat verdictul medicilor, după o accidentare cumplită. „Sunt distrus”, spunea la o zi după accidentare. Miercuri s-a operat în Ungaria. 3 ore și jumătate a durat intervenția. Ieri se odihnea sub efectul calmantelor, dar soția sa a povestit ce a simțit fotbalistul în ultimele zile.

La câteva zile după accidentare însă Bud avea să afle că lumea fotbalului se adună la greu și nimeni nu rămâne singur. Au început să sune telefoanele din toată Europa. Mihaela, soția lui Bud, a rămas și ea fără cuvinte văzând cum oameni pe care nu-i cunoșteau își ofereau ajutorul. „Vreau să le mulțumesc tuturor. Au fost atât de mulți care ne-au sunat încât nici nu-mi vin toți în minte acum. A sunat Gabi Jula, Andrei Cristea, Adrian Piț, oameni pe care nu-i cunoșteam nici eu nici el. S-au oferit să ne ajute cu orice. Cu recomandări de medici sau clinici și chiar cu bani. N-am crezut că se poate așa ceva”, a spus Mihaela, care are grijă de Bud, cât acesta este internat în spital.

Nici jucătorii din țară nu au fost nepăsători la suferința lui Bud. „Prietenii noștri Paul Pârvulescu, Pleșca au fost tot timpul lângă noi. De asemenea Cindrea și Pustai ne-au susținunt tot timpul. Gabi Mureșan sau Panin de la CFR. Deac sau Dani Coman de la Rapid. Pulhac, de la Dinamo. Câțiva dintre ei ne sunt prieteni de familie, dar și așa este impresionant când vezi că oamenii nu stau deoparte în astfel de situații”, povestește Mihaela.

„Neșu ne-a dat o lecție de viață”

Cel mai impresionant mesaj a fost primit de la Mihăiță Neșu, care a ținut să-l încurajeze pe Bud. „Ia-o ca pe o vacanță”, a fost sfatul lui Neșu. „Ne-a dat o lecție de viață. Sunt sigură că o să-și revină pentru bunătatea ce îl caracterizează”, crede Mihaela. Și steliștii au impresionat-o. „Ne-au sunat Tătărușanu sau Latovlevici, chiar cu o zi înainte de meciul cu AEK Larnaka. S-au gândit la noi deși aveau un meci atât de important”, povestește soția fotbalistului.

Vizer a plătit operația

Costul intervenției chirurgicale a fost suportat de Marius Vizer, omul care l-a descoperit pe Bud. „Vreau să-i mulțumim domnului Vizer și doamnei Irina. Ei ne-au adus aici”, spune Mihaela. Marius Vizer a fost asigurat însă de șefii Gazului că-și va recupera investiția.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen