Ei vara nu dorm. Primul meci oficial al Stelei în noul sezon și echipele pe care le poate întâlni în Ligă

Ei vara nu dorm. Primul meci oficial al Stelei în noul sezon și echipele pe care le poate întâlni în Ligă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cele mai mari piedici în fața pătrunderii în grupele Ligii vin de la campioanele din Croația, Serbia, Austria, Polonia și Cehia

Steaua va fi cap de serie în toate tururile preliminarii din Ligă

Efectul euforiei dat de câștigarea titlului nu îi poate ține pe elevii lui Laurențiu Reghecampf mai mult de două săptămâni. Mai exact, totul va reveni la normal pe 14 iunie, adică ziua în care este programată reunirea lotului pentru atacarea sezonului 2013/2014, unul care se anunță deosebit de încărcat. Pentru a-și atinge obiectivul, grupele Ligii Campionilor, steliștii au de trecut în dublă manșă de trei echipe europene. În plus, sunt programate două cantonamente, primul în Austria și al doilea în Anglia (câte 12 zile), vor juca Supercupa României, iar totul se va intercala cu Liga I, programată să înceapă la finalul lui iulie.

Se bat cu „șefii” fotbalului mic

La capătul acestui program încărcat, adică pe 20/21 august și 27/28 august, Steaua va avea de disputat cea mai grea dublă manșă a verii: cea pentru pătrunderea în grupele Ligii. Statutul de cap de serie îi garantează campioanei României un adversar dintre cei din urna a doua, însă numele care pot fi acolo sunt cele mai mari din fotbalul „de mâna a doua” a fotbalului european.


CU CINE SE POATE ÎNTÂLNI STEAUA ÎN LIGĂ‚
Turul II
Zeljeznicar Saraevo (Bosnia)
FH Hafnajfjordur (Islanda)
ETO Gyor (Ungaria)
The New Saints (Țara Galilor)
Ludogoreț Razgrad (Bulgaria)
Sligo Rovers (Irlanda)
Șahtior Karagandy (Kazahstan)
Skenderbeu Korce (Albania)
Birkirkara (Malta)
Streymur (Insulele Feroe)
Cliftonville (Irlanda de Nord)
Daugava Daugavpils (Letonia)
Tre Penne (San Marino)
Kalju Nomme (Estonia)
Fola Esch (Luxemburg)
Sutjeska/Buducnost (Muntenegru)
Vardar Skopje/Turnovo (Macedonia)

Turul III
Șerif Tiraspol (Moldova)
Maribor (Slovenia)
Slovan Bratislava (Slovacia)
Elfsborg (Suedia)
Maccabi Tel Aviv (Israel)
Molde (Norvegia)
HJK Helsinki (Finlanda)
Ekranas Panevezys (Lituania)
Neftci Baku (Azerbaidjan)
Dinamo Tbilisi (Georgia)
*Toți cei zece adversari
vin din turul II preliminar

Play-off
Dinamo Zagreb (Croația)
19 titluri, 19 cupe, 4 supercupe
Partizan Belgrad (Serbia)
25 titluri, 12 cupe, 1 supercupă
Austria Viena (Austria)*
24 titluri, 27 cupe, 6 supercupe
Legia Varșovia (Polonia)
9 titluri, 16 cupe, 4 supercupe
Viktoria Plzen/Sparta Praga (Cehia)**
1 titlu, 1 cupă 1 supercupă/35 titluri, 27 cupe, 1 supercupă
*Vine din în turul III preliminar, restul vin din turul II
**Plzen are două puncte avans cu o etapă înainte de final

Notă: Situația simulată mai sus se bazează pe rezultatele așteptate în tururile preliminare, adică ia în calcul victorii ale echipelor cu statut de cap de serie


Adrian Costeiu / Redactor
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele