Ei chiar n-au contat? Echipa lui Hagi s-a salvat matematic de la retrogradare! Dinamo – Viitorul 2-3

Ei chiar n-au contat? Echipa lui Hagi s-a salvat matematic de la retrogradare! Dinamo - Viitorul 2-3
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul Constanța a bifat a doua victorie consecutivă în deplasare, după cea din Ghencea 5-2, și va rămâne în Liga I și sezonul viitor

Cea mai importantă lecție pe care dinamoviștii din teren și de la oficială ar fi trebuit să o învețe aseară a fost că au pentru cine să muncească, să construiască și să lupte în continuare. Sezonul acesta era oricum compromis, e clar, iar rezultatul de aseară n-ar fi contat decât pentru statistică și pentru cele câteva sute de mii de euro în plus pe care un loc 5 le poate aduce din sponsorizări și dreptruri de televizare. Dar când cu două ceasuri și jumătate înainte de miezul nopții reușești să strângi 2.000 de suflete în tribune, la un meci disputat teoretic cu porțile închise, iar majoritatea e formată din puști care n-au nici buletin te gândești că și ei ar fi meritat o bucurie într-o seară de mai. N-a fost de acord însă Bălgrădean…

Dănciulescu, precum Dudu

La fotbal, pe teren, tot puștii fac legea, ca și-n tribună, pentru că bărbații lui Țălnar par cumva amorțiți. Alibec dă tonul, cu o șarjă în fața lui Dandea, pe care, după ce l-a driblat din preluare, l-a depășit și la viteză, deși avea în control și mingea. Se încurcă însă în fața lui Bălgrădean și e blocat (6). Peste doar cinci minute, apare și golul. Bălgrădean respinge un șut puternic, Cîrstocea recuperează, centrează, iar Lazăr pune latul pentru 1-0 (11). Nici nu se reia jocul bine, pentru că Lazăr apare iar singur la 6 metri (semn rău pentru stoperii dinamoviști), dar de data asta, cu capul, trimite peste. Așa că, în loc de 0-2 se face 1-1. Vizita lui Dudu Georgescu i-a făcut bine lui Dănciulescu, pentru că veteranul egalează rapid, cu capul din 6 metri, după o centrare excelentă a lui Rus, exact cum făcea fostul golgheter pe vremuri cu Țălnar pe post de servant. Jocul a continuat cu Dandea dând pase la adversari ori cu Mușat și Grigore invitându-i primii la minge. Prilej pentru cineva inspirat să afișeze un mesaj cu subînțeles: „Delicios campionat: fructe de mare și un tort cu blatul bine însiropat”.

Bălașa, omul cu salvarea

„Țânțarul” schimbă la pauză, apare Curtean, iar mutarea își face efectul rapid. Mijlocașul trimite o minge lungă peste apărarea Viitorului, Alexe îl păcălește incredibil în deplasare pe Larie și înscrie ușor pe lângă Vâtcă. Băieții lui Hagi nu se pierd și Chițu se revanșează după eroare din prima repriză și trimite elegant, după o pasă excelentă a lui Bălașa. Același Bălașa a înscris pentru 2-3 în minutul 89, după o gafă incredibilă a lui Bălgradean. Noroc că s-a terminat repede și că puștii din tribune n-au mai avut timp să pună întrebări. Nimeni dintre ai lor n-ar fi știut ce să le răspundă!

Am strigat de fericire de nici nu mai am voce. Este o victorie pentru pagina noastră de istorie
Gheorghe Hagi, patron Viitorul

Dacă boxam mingea la golul trei poate nu mai existau discuții. Cred că toți colegii mei și-ar dori să plece la mai bine
Cristian Bălgrădean, portar Dinamo

Curtean a început meciul pe banca de rezerve, drept pedeapsă pentru ieșirea necontrolată de la meciul cu FC Vaslui (1-4), însă a intrat în minutul 46 în locul lui Dandea

Dănciulescu a marcat aseară al 214-lea în Liga I, dar a primit și al șaptelea cartonaș galben, care îl va împiedica să joace în ultima etapă, la Oțelul. La acea fază, Rus merita avertismentul, nu veteranul dinamovist

CLICK AICI pentru a vedea comentariul LIVE TEXT al partidei

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare