Egal care nu „mântuiește” nicio echipă. ACS Poli și Sepsi au remizat, 2-2, iar Răzvan Raț a debutat cu eliminare

Redactor:
Anda Deliu
Egal care nu
  • Publicat:
  • Actualizat:

ACS Poli și Sepsi i-au împărțit punctele după un 2-2 terminat cu eliminarea lui Răzvan Raț, aflat la debut. Timișoara a condus după un gol marcta de Ciucur în urma unei faze gândite de Munteanu, la care au mai contribuit doi coechipieri. Sepsi, care nu a mai fost atât de periculoasă ca altădată în prima repriză a primit un mare „cadou” cu autogolul lui Artean, iar apoi, Benjamin Kuku și-a făcut treaba în atac. Totuși, inimosul Șeroni a egalat în minutul 89. pentru un ounct care nu ajută niciuna din echipe.

Niciuna dintre cele două echipe nu a fost prea „darnică” în atac în prima repriză. Timișorenii au încercat o fază cu presiune în careu, dar șutul lui Vașvari nu i-a pus probleme lui Niczuly. Sepsi a beneficiat după de o lovitură liberă din 25 de metri, iar Istvan Fulop a bătut-o bine, dar puțin pe lângă poarta lui Straton. Golul a pornit în minutul 23 de la pasa în adâncime a lui Munteanu, pentru Haruț. Fundașul i-a centrat lui Roman, aflat chiar în fața porții, însă Niczuly a apărut și a respins balonul. Degeaba pentru echipa lui Eugen Neagoe, deoarece din spate a venit Ciucur și a băgat mingea în poartă cu latul.

Sepsi, anihilată de intervențiile lui Straton

Covăsnenii au avut două șanse de a marca în momente în care se aflau cu mai mulți jucători în careu, dar Cătălin Straton a intervenit bine la ambele faze. Prima dată, Ursu, care a și necesitat îngrijiri medicale după ce s-a lovit de Artean, a trimis cu capul din cațiva metri, iar goalkeeperul alb-violeților a respins în corner. Peste două minute, a fost rândul lui Simonovski, dar fără probleme pentru Straton.

Autogol stupid luat de timișoreni

Când în sfârșit lucrurile păreau că merg bine pentru Poli, în repriza a doua, timșorenii au primit un gol de coșmar. Dalmau a centrat și balonul s-a dus din Artean direct la vinclu. Jocul gazdelor în atac a însemnat șuturi mult peste poartă, dar și o lovitură liberă bătută de Croitoru în brațele lui Niczuly. Sepsi a încercat să pună mai mult pericol în ofensivă. După o fază cu Tandia și Kuku actori principali, și Hamed s-a aflat într-o poziței excelentă, dar a tras slab, fără probleme pentru Straton.

Kuku și Șeroni, marcatori pe final de joc

Pe acest fond de joc, timișorenii au avut două ocazii mari. Ciucur l-a învârtit de două ori pe Dalmau, dar Obsivac a venit în ultimul momet și i-a blocat șutul care s-ar fi dus în poartă. A urmat un șut excelent  alui Vașvari, care s-a dus însă pe lâng poartă. Totuși, golul a venit la poarta opusă, dintr-un șut de la 25 de metri a lui Kuku. Apoi, Fulop a bătut din nou bine o lovitură liberă, care s-a dus însă în bara laterală. Introdus pe final, Șeroni a creat faza golului din minutul 89, când a trimis la Oliva. Șutul fundașului a fost respins de Niczuly, dar Șeroni a venit și a reluat în poartă.

Un final marcat de eliminarea lui Raț în prelungiri, după ce fundașul l-a călcat pe Kuku pe tibie. Astfel, jucătorul va sta două etape suspendat.

  • Poli Timișoara: Straton, Haruț, Artean, Cânu, Raț – Enescu, Vașvari – Munteanu, Croitoru (min 85 Șeroni), Ciucur (min 70 Ciucur)- RomanSepsi Sfântu Gheorghe: Nicz
  • uly – Dalmau, Ursu, Obsivac, Sato – Ghinga (min 61 Petrovikj) – Hamed (min 90 Dima), Tandia , Fulop, Oliveira (min 46 Kuku)- Simonovski

ACS Poli Timișoara – Sepsi OSK 2-2 (Ciucur 23, Șeroni 89 / Artean a.g 50, Kuku 79)

  • ACS Poli: Straton – Haruț, Artean, Cînu, Raț – Al. Munteanu, Vașvari, Enescu, Croitoru, Ciucur – M. Roman
  • Rezerve: Smaranda – Oliva, Bîrnoi, Străuț, Șeroni, Popovici, Drăghici
  • Sepsi: Niczuly – Dalmau, Ursu, Obsivac, Sato – Ghinga – Hamed, Tandia, Fulop, Oliveira – Simonovski
  • Rezerve: Fejer – Petrovikj, Ross, Gorrin, Dima, Kuku, Hadnagy

min. 90+2: Final de meci.


min. 90+1: Raț, eliminat la redebutul în Liga 1. Fostul căpitan al naționalei a văzut cartonaș roșu direct după o intrare cu talpa asupra lui Kuku.


min. 89: GOOOOOOL ACS Poli! Niczuly greșește din nou. Șeroni îi așează bine mingea pe culor lui Oliva, acesta scapă singur cu portarul lui Sepsi, dar trage în corp, iar mingea împinsă de goalkeeper ajunge la Șeroni, care o trimite în plasă.


min. 79: GOOOOOOOOOOL! Sepsi dă lovitura la Timișoara. Kuku înscrie cu un șut de la distanță.


min. 70: Vașvari șutează pe lângă poartă din interiorul careului, la o fază în care fundașii lui Sepsi au tratat lejer atacul timișorean, iar Eugen Neagoe a reacționat dur de pe margine.


min. 50: GOOOOOOL Sepsi! Dalmau centrează la semi-înălțime, dar Artean deviază decisiv și îl lobează pe Straton, iar balonul intră în plasa porții bănățene. Sepsi reintră în joc.


min. 46: A început repriza a doua.


min. 45+1: Pauză.


min. 23: GOOOOOOOOOL ACS Poli! Haruț centrează în fața porții pentru Roman, care reia în Niczuly, dar Ciucur, pe fază, a împins mingea în poartă din cinci metri.


min. 1: A început meciul

ACS Poli Timișoara și Sepsi joacă ultimul meci al etapei a treia din play-out Ligii 1. Ambele echipe vin după două partide fără succes. Timișoara a pierdut cu FC Voluntari și Juventus cu același scor, 0-1, în timp ce Sepsi a făcut două egaluri, cu FC Voluntari (2-2) și Concordia Chiajna (1-1).

Înaintea meciului direct, ACS Poli ocupă locul șase în play-out, cu 14 puncte, în timp ce Sepsi e lanterna roșie a campionatului, cu doar 12 puncte.

În sezonul regulat, Sepsi Sf. Gheorghe i-a luat patru puncte din șase Timișoarei. ACS Poli nu a mai câștigat niciunul dintre ultimele 12 mecirui, în timp ce Sepsi e fără succes de cinci meciuri.
 

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Legea pe are O AȘTEPTAU milioane de români. Proiectul tocmai a fost DEPUS la Parlament
Legea pe are O AȘTEPTAU milioane de români. Proiectul tocmai a fost DEPUS la Parlament
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz