E oficial: îN”că DOY**E ani

E oficial: îN''că DOY**E ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șefii din „Ștefan cel Mare” și-au luat o piatră de pe inimă ieri
la prânz. Ousmane N’Doye a semnat, în sfârșit, prelungirea
contractului cu Dinamo, vechea înțelegere fiind valabilă doar până
la finalul campionatului. Un mare merit îl are Cornel Țălnar,
antrenorul fiind cel care l-a dus de mână pe african în biroul lui
Borcea.

„Uite, Cristi, ți l-am adus pe «blondul» ăsta să semneze
prelungirea”, a fost replica de la care au fost demarate
negocierile. Mijlocașul a acceptat condițiile financiare ale
șefilor, dar nu a dat cu pixul până când nu a pus, la rândul lui, o
condiție. Una nescrisă de data asta: „O fac pentru «Papa del
Bosque». Dacă el pleacă la vară, atunci eu mă duc după el”. S-a
râs, și-au strâns mâinile, iar câteva ore mai târziu fotbalistul de
culoare a făcut același lucru în fața camerelor de luat vederi,
apoi a declarat: „Am vrut să se termine toate scandalurile și să
dovedesc că nu am semnat nici cu CFR, nici cu FC Vaslui. Mă simt ca
acasă la Dinamo, iar relația mea cu colegii este una excelentă”.
Legat de contract, N’Doye va juca în „Ștefan cel Mare” și în
următorii doi ani, iar salariul său va fi de 15.000 de euro pe
lună, adică 180.000 pe an.

Al doilea căpitan

În schimbul semnăturii de pe noul contract, senegalezul a primit și
un cadou din partea șefilor. Astfel, acesta a fost anunțat public
că va fi al doilea căpitan al echipei, după Marius Niculae.
„Ousmane va prelua banderola în cazul în care «Săgeată» lipsește
sau este schimbat”, a fost anunțul lui Florin Prunea.

Out cu Brașov și CFR cluj

Dinamo nu se va putea baza pe Ousmane N’Doye pentru următoarele
două meciuri. Este vorba de partida de mâine, cu FC Brașov, și de
returul semifinalei din Cupa României, cu CFR Cluj. Asta pentru că
senegalezul a suferit o entorsă în meciul de la Târgu Jiu, în urma
unui fault comis de Rusu. Africanul nu a mai putut continua, fiind
înlocuit de Gabi Boștină, iar medicii i-au recomandat câteva zile
fără efort. La conferința de presă, N’Doye a apărut cu glezna
dreaptă imobilizată într-o atelă.


Mă bucur că am semnat, deoarece Dinamo e casa mea.
Îmi place aici, joc meci de meci, suporterii mă iubesc și îmi dau
încredere să merg mai departe. Sunt fericit, nu am de ce să
plec

Ousmane N’Doye, mijlocaș Dinamo

Noi am vrut să semnăm pentru un an, dar N’Doye a fost cel care a
insistat ca înțelegerea să fie pe două sezoane

Cristi Borcea, președinte Dinamo

130 de mii de
euro
pe an câștiga N’Doye până acum
la Dinamo


Țălnar: „Urzică ne-a
urzicat”

Dinamoviștii au continuat ieri atacurile la adresa arbitrajului de
la Târgu Jiu. Principala țintă a „câinilor” a fost tușierul
Vladimir Urzică, cel care l-a oprit eronat pe N’Doye din poziție
singur cu portarul. „Ne-a urzicat acel băiat frumos cu fanion. Și
nu e prima oară în acest retur când suntem dezavantajați, la
Urziceni s-a dat un penalty inventat”, a spus Țălnar, în timp ce
Prunea a cerut pedepsirea asistentului. „Am fost privați de două
puncte. Dacă la meciul cu Craiova s-a greșit în favoarea noastră,
iar centralul a fost sancționat dur, atunci noi de ce să nu cerem
același lucru acum?”.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20 de lei kilogramul
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20…
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere de 3 miliarde €, dar ea…
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere…
S-a schimbat legea în 2024 pentru cei care stau la bloc. A devenit obligatoriu să raportezi la stat
S-a schimbat legea în 2024 pentru cei care stau la bloc. A devenit obligatoriu să raportezi la stat
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”