„Dulăul” vs „Vânătorul”. Declarații tari date de Leo Grozavu. Antrenorul e pregătit să se impună în fața lui Attila Hadnagy și a celor de la Sepsi

Redactor:
Anda Deliu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul dintre ACS Poli și Sepsi Sfântu Gheorghe închide etapa după ultima pauză a primăverii din Liga I. Sunt șanse mari ca jocul să marcheze și debutul oficial al lui Răzvan Raț în alb-violet. Un meci foarte important pentru Leo Grozavu, care nu a obținut niciun succes de când a venit la Timișoara. Față în față îi va avea pe foștii elevi de la FC Botoșani, Attila Hadnagy și Istvan Fulop, iar despre primul, tehnicianul care s-a autoporeclit „dulău” a spus că este un adevărat „hunter” (n.r. – vânător).

Zăpezile și ploile din martie au făcut ca terenurile de la Timișoara să devină impracticabile, iar Poli s-a antrenat mai mult pe teren sintetic. Unii jucători se resimt. Melinte și Ciacchieri sunt cu probleme medicale. „Ne așteaptă o partidă importantă, poate cea mai importantă din ultima perioadă, nu decisivă, dar un meci care poate avea implicații serioare pentru desfășurarea ulterioară a acestui play-out. Ne așteaptă o partidă dificilă, Sepsi a arătat ca o echipă puternică în acest început de sezon, au făcut mai mult transferuri, sunt mult mai agresivi. Se vede că au reușit să parcurgă perioadă de pregătire împreună, au reușit să își creeze niște relații de joc. Sperăm ca și noi să obținem ceva, a trecut destul timp și mă aștept și la rezultate, nu doar prestații. Cred că atitudinea jucătorilor la momentul jocului va juca un rol determinant„, a spus Grozavu de meciul de luni.

Grozavu pregătește măsuri pentru Fulop și Hadnagy

Antrenorul Timișoarei i-a avut sub comanda sa la Botoșani pe Istvan Fulop și Attila Hadnagy, pe care e pregătit să-i anihileze. „Hadnagy și Fulop sunt doi jucători cu care am lucrat, doi jucători ofensivi. Attila nu mai are nevoie de nicio prezentare, e un jucător cu multă experiență. Chiar dacă au trecut ani, el este același hunter (n.r. vânător) în fața porții, de fiecare dată când are ocazia marchează, este un jucător de execuție. Va trebui să-i acordăm o atenție deosebită, deoarece când este în fața porții de obicei marchează. Fulop la fel, este un jucător cu execuții foarte bune, care execută foarte bine loviturile libere„, a explicat antrenorul.

Cel mai probabil, Poli va juca din nou cu trei fundași centrali. Grozavu spune că sunt șanse mari să debuteze și Răzvan Raț. „Raț de la fiecare antrenament câștigă foarte mult în prospețime și pregătire. Probabil vom juca din nou cu trei fundași„, a adăugat antrenorul.

Denis Haruț a plâns după ratarea calificării la Europeanul U19

De la echipa timișoreană doar Denis Haruț a fost la naționala U19. Fotbalistul a povestit că toți au fost foarte marcați. „A fost un moment foarte greu pentru mine și colegii mei, dar asta e viața, acesta este fotbalul. Astăzi ești cel mai bun, mâine ești cel mai slab. Trebuie să trecem peste și să ridicăm capul sus și să ne facem treaba la echipa de club. Am plâns pentru că am fost foarte afectat. Și eu și colegii mei am pus suflet pentru că ne-am dorit foarte mult să mergem mai departe„, a mai spus fundașul dreapta.

Jucătorul timișorean crede că Sepsi va juca fără presiune. „Meciul de luni este important, trebuie să-l tratăm cu foarte multă seriozitate și să-l câștigăm. Sepsi nu are nimic de pierdut, este la o diferență de 2 puncte de noi. Vor încerca să câștige, dar noi trebuie să facem un meci bun și la final să fim învingători„, a adăugat juniorul lui Poli.

Timișoara are 14 puncte și e pe locul 11, iar Sepsi e cu 12 pe locul 12. Meciul se dispută luni de la ora 20:45.

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele