Dinamoviştii vor să pună punct celor patru ani de 'secetă': "Chiar dacă nu avem dreptul să jucăm într-o cupă europeană, toţi ne gândim la un trofeu"

13 feb 2016 3624 afişări Comentează şi tu Liga 1
Dinamoviştii vor să pună punct celor patru ani de 'secetă': "Chiar dacă nu avem dreptul să jucăm într-o cupă europeană, toţi ne gândim la un trofeu"

Dinamoviştii sunt încrezători înainte de primul meci oficial din 2016. "Câinii" încep partea a doua sezonului de pe poziţia a patra, sunt calificaţi matematic în play-off şi visează la câştigarea unui trofeu.

Chiar dacă nu au dreptul de a participa în cupele europene, dinamoviştii speră să facă o figură frumoasă şi să încheie stagiunea cu un titlu.

"Sunt încrezător în ceea ce avem de făcut la Dinamo în viitorul apropiat. Am foarte mare încredere în Mircea Rednic şi în jucători că pot face performanţă. Chiar dacă nu avem dreptul să jucăm într-o cupă europeană, toţi ne gândim la un trofeu. Suntem pe un drum bun. Tot ceea ce s-a făcut în prima parte a campionatului ne obligă la mai mult", a declarat Ionel Dănciulescu (director sportiv), conform DigiSport.

Dinamo debutează în partea a doua a sezonului duminică seară, ora 19:00, în meciul cu FC Botoşani.

Ultimul sezon în care Dinamo a câştigat trofee a fost stagiunea 2011-2012. La finele acelui sezon, "câinii" au obţinut Cupa şi Supercupa României.

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/dinamovistii-vor-sa-puna-punct-celor-patru-ani-de-seceta-chiar-daca-nu-avem-dreptul-sa-jucam-intr-o-cupa-europeana-toti-ne-gandim-la-un-trofeu-15074062
15074062
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
DECIZIA care poate răsturna toate în ziua alegerilor. Niciun partid NU a prevăzut că aşa ceva se poate întâmpla