Dinamoviștii au mers azi la mormântul lui Hîldan. Dănciulescu: „E o tristețe enormă, nu îmi vine să cred că au trecut 15 ani”

Dinamoviștii au mers azi la mormântul lui Hîldan. Dănciulescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

5 octombrie este an de an ziua cea mai tristă pentru dinamoviștii de pretutindeni. În urmă cu 15 ani, într-un octombrie negru, Cătălin Hîldan, căpitanul echipei, se stingea din viață pe teren, într-un meci amical.

De atunci mijlocașul care impresionase prin dăruire, voință și iubire necondiționată pentru Dinamo a devenit un adevărat simbol în Ștefan cel Mare, spiritul său identificându-se pentru cei mai mulți cu formația pe care o prețuiesc.

În dimineața partidei cu Astra, Ionel Dănciulescu, Florentin Petre, dar și o mulțime de fani și-au făcut timp pentru a merge la Brănești, la mormântul „Unicului Căpitan”, unde au aprins o lumânare pentru sufletul fostului închizător.

Dănciulescu a venit alături de o grupă de puști din cadrul clubului și a adus o coroană care avea inscripționat mesajul „15 ani fără Unicul Căpitan – FC Dinamo București”, anunță DigiSport.

E destul de greu. O zi tristă pentru toți cei care l-am cunoscut și iubit pe Cătălin. Noi sperăm ca spiritul lui să rămână în sufletele oamenilor și să-l aprecieze așa cum a fost apreciat în viața de zi cu zi. E o tristețe enormă, nu-mi vine să cred că au trecut 15 ani! Familia îi simte în primul rând lipsa, dar și suporterii, care mai vor să vadă pe teren un jucător așa cum a fost Cătălin„, a spus Dănciulescu.

Partida de azi cu Astra, de la ora 18:30 îi este dedicată în totalitate lui Cătălin. Jucătorii vor să îi onoreze memoria printr-o victorie, iar fanii – se așteaptă peste 20.000 de oameni în tribunele Național Arena – promit o coregrafie impresionantă.

sursa foto: DigiSport

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele