Dinamo își protejează viitorul!** Toate grupele de juniori au fost mutate în altă clădire

Dinamo își protejează viitorul!** Toate grupele de juniori au fost mutate în altă clădire
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șefii au luat de curând decizia de a-i muta pe toți juniorii care erau cazați în „Ștefan cel Mare”. Puștii au fost duși la un alt cămin pe Calea Griviței, iar în curând vor merge într-un sediu nou, care urmează a fi construit. Principalul motiv al deciziei este legat de siguranța copiilor, un cutremur mare putând să zdruncine serios bătrâna clădire din Parcul Sportiv Dinamo.

Pulhac, Ropotan, Diabate și mulți alții au stat aici în trecut. Este vorba de etajul doi al sediului clubului, bloc în care se află și birourile de la Clubul Sportiv, al lui Cristi Borcea, dar și camerele sportivilor.

De curând, șefii de la fotbal au hotărât să-i mute pe puști, iar toate grupele de juniori au mers undeva pe Calea Griviței, într-o clădire considerată sigură. A fost, de altfel, și principalul motiv pentru care s-a luat această decizie, vechiul sediu fiind construit înainte de cutremurul din 1977, iar acum, în cazul unui seism puternic, acționarii au considerat că siguranța copiilor ar fi fost pusă în pericol. Nici pe Grivița puștii nu vor sta prea mult, asta pentru că în viitor tinerii fotbaliști vor ajunge în casă nouă. Astfel, se dorește construirea unei clădiri noi, care să deservească toate cerințele pentru acest nivel.

Ieri, cutremur de 4,9 grade

Culmea, ieri-dimineață, în Vrancea a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter. Seismul a fost simțit în mai multe orașe din țară, însă la București și Iași a fost cel mai intens. În România, cele mai mari dezastre de acest gen au avut loc în 1940 și în 1977. Ultimul seism, care a măsurat peste 7 grade pe scara Richter, s-a înregistrat în anul 1986.

„Clădirea în care se afla căminul a prins două cutremure serioase: cel din 1977 și cel din 1986. Am spus că e mai bine să-i protejăm pe copii și să-i ducem în altă parte. În curând vom construi un alt cămin, dar mai multe nu pot să divulg”, Ion Moldovan, șeful Centrului de copii și juniori Dinamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×