Dinamo caută talente!** Scouting în orașul lui Bacovia

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Departamentul pentru Descoperirea Tinerelor Talente” nu este o
glumă la Dinamo, mai ales că se tot vorbește de „New Dinamo”.

„Câinii” au început să adune cei mai buni puști din toată țara, iar
ieri au descins în Moldova. Mai precis în Bacău, acolo unde
Sdrobiș, Țălnar, Moldovan și preparatorul fizic Constantin Niculae
au organizat o preselecție la care au participat aproape 20 de
fotbaliști născuți în anul 1993. Practic, tinerii fotbaliști se
află în ultimul an de juniorat, iar șase dintre ei vor veni la
București, unde vor semna contracte și se vor pregăti în culorile
lui Dinamo. Acțiunea a avut loc chiar pe stadionul Municipal,
„câinii” trimițându-l în Moldova și pe „sensei” Niculae.
Preparatorul fizic care a lucrat până de curând la prima echipă s-a
asigurat de calitățile fizice ale viitorilor dinamoviști, aceștia
jucând cu puls-testere.

În viitor, astfel de acțiuni vor avea loc și în alte zone ale
țării, urmând ca la finalul acestora să se alcătuiască un lot de 18
jucători dintre cei mai talentați fotbaliști care au terminat
junioratul în acest an.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…