Dică și-a explicat alegerile în ceea ce privește primul „11” pentru egalul cu FC Botoșani și a anunțat că a „salvat” unul dintre jucătorii de care Becali voia să scape: „Nu mai pleacă!”

Redactor:
Andrei Pal
Dică și-a explicat alegerile în ceea ce privește primul
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB a pierdut două puncte pe teren propriu după egalul, 2-2 cu FC Botoșani. Echipa lui Dică a condus cu 2-0 după 25 de minute perfecte, dar apoi s-a stins ușor-ușor și a dat ocazia formației din Moldova să revină în meci. Erinko Papa și Mihai Roman au adus egalarea și Nicolae Dică a fost extrem de supărat la flash-interviul de după partida care s-a jucat la Voluntari.

„Am început jocul foarte bine. Am marcat și golul doi, conduceam jocul. Din păcate, a venit acea faza fixă, la care lucrurile s-au schimbat. Am făcut o repriză a doua foarte proastă, pe faza a doua nu am fost agresivi, nu am fost o echipă scurtă, pe atac nu am pus probleme! Îmi doream să vad mai multă personalitate, să ținem mai mult de minge, dar din păcate nu am reușit acest lucru.

Eu analizez echipa. Fiecărui jucător, ceea ce face greșit, îi spun personal, în vestiar. Zlatinski e de două săptămâni cu noi, am vrut să introduc un jucător proaspăt. Îl știu foarte bine, de la Craiova, mi-am dorit o densitate mai bună la mijlocul terenului, așa că l-am introdus, dar am văzut că nu are ritm de joc și l-am scos

(n.r – despre absența lui Benzar) Este și la echipa națională, a jucat joi și de aceea nu a fost astăzi în echipă. Au fost jucători pe care i-am schimbat, pentru că am considerat că s-a acumulat oboseală, oboseală fizică și psihologică după acea dezamăgire.

Am avut joi o partidă foarte grea, am considerat că trebuie să vin cu jucători mai proaspeți

Nedelcu poate juca și fundaș central, și mijlocaș central. Îl voi folosi și pe viitor acolo unde voi avea nevoie de el. Sper să ajungem la o formulă standard cât mai repede, pentru că doar așa ne vom îndeplini obiectivele”, a spus Dică la finalul jocului, la DigiSport.

Dică a anunțat că unul dintre jucătorii de care Becali vrea să scape nu va mai pleca: „Jakolis nu va mai pleca, s-a închis perioada de transferuri în străinătate”, a mai spus Dică.

FCSB a rămas pe primul loc în clasamentul din Liga 1, cu 14 puncte, chiar și după acest egal cu FC Botoșani, în timp ce echipa lui Costel Enache se află acum pe poziția a 10-a, cu opt puncte. După pauza pentru meciurile din Liga Națiunilor, FCSB joacă împotriva CFR-ului, pe 15 septembrie, în timp ce FC Botoșani joacă tot în deplasare, cu Dunărea Călărași.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…