Dică: „Noi am fost singurii care am spus că vrem titlul!” Care vor fi adversarii FCSB-ului în lupta pentru câștigarea campionatului

Dică:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică a susținut, joi, o conferință de presă în care a abordat mai multe subiecte, printre care meciul cu Timișoara, din weekend, partida cu Viktoria Plzen și emulația creată în jurul ei și lupta pentru titlul din Liga 1.

FCSB se va deplasa la Timișoara pentru meciul cu ACS, vineri, de la ora 21:00, pentru a doua etapă a Ligii 1, iar antrenorul vicecampioanei consideră că partida va fi dificilă, bănățenii fiind o echipă închegată și bine articulată: „La Timișoara va fi un meci greu, pentru că ei sunt o echipă închegată și au adus jucători foarte buni. Au schimbat sistemul față de anul trecut, au câștigat în prima etapă, de aceea spun că e un meci dificil. Am avut discuții cu băieții, le-am spus că trebuie să ne gândim la meciul cu Timișoara, apoi avem timp să ne gândim la Plzen”, a spus Dică.

în continuarea discuției cu jurnaliștii, tânărul tehnician a vorbit despre prezența fanilor la meciul cu Plzen, și-a spus părerea despre lupta la titlu și a evidențiat impactul lui Teixeira la primul meci în roș-albastru.

…despre meciul cu Plzen: „Mă bucur că s-au vândut multe bilete, sper să fie stadionul plin și vreau să vină la fiecare meci și să încurajeze echipa. M-am bucurat că am văzut 12.000 de oameni la meciul cu Voluntari și au încurajat echipa.”

…despre lupta la titlu: „Nu putem da un verdict, dar e clar că Dinamo, CFR, Craiova, noi și Viitorul ne vom bate pentru câștigarea titlului. Noi am fost singurii care am spus că vrem să câștigăm campionatul, celelalte au zis doar că vor în play-off.”

…despre veteranul portughez: „Teixeira a jucat primul meci oficial, are foarte multă experiență și a arătat că e valoros. Sunt mulțumit de toți jucătorii care au evoluat în meciul cu FC Voluntari.”

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele