Dani Coman: „Mi-am regăsit liniștea”

Dani Coman:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidiștii au reușit ieri să-l transfere pe Dani Coman, care a
semnat un contract pe trei ani cu gruparea pregătită de Marius
Șumudică.

Fostul portar al Brașovului revine în Giulești după un an și
jumătate de când a fost obligat să plece din cauza unor
neînțelegeri cu fosta conducere a clubului. „Sper să nu se mai
repete episodul de acum un an și jumătate, pentru că mi-a fost
greu. Am fost îndepărtat atunci, nici la antrenamente nu mă mai
primeau la prima echipă. Important pentru mine e că mi-am regăsit
liniștea, mă voi antrena într-un cadru organizat, acolo unde mi-am
dorit întotdeauna”, a declarat Coman.

Marele
vis: titlul cu Rapid

De asemenea, „Robocop” își dorește foarte mult să câștige un
titlu de campion cu Rapid și să joace cu gruparea „feroviară” în
grupele Ligii Campionilor. „O să încerc să ajut echipa și în
vestiar, și pe teren, dacă va fi nevoie. E important pentru noi și
pentru fani să luăm campionatul, nu am niciun titlu în palmares și
voi face totul pentru asta”, a adăugat ultimul transfer al
giuleștenilor.

Coman nu se teme de o reacție negativă a fanilor rapidiști, după
ce a negociat și cu Dinamo până să ajungă la un acord cu Dinu
Gheorghe. „Nu au ce probleme să fie, eu le‑am promis ceva fanilor
atunci când mi-a fost greu și am fost îndepărtat, am promis că nu
mă voi duce la o echipă rivală. Indiferent ce se va întâmpla, dacă
mâine voi fi trimis la echipa a doua, tot aici voi rămâne”, a
încheiat portarul rapidist.

Dani Coman a ajuns la Rapid exact așa cum a plecat, din
postura de jucător liber de contract

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…