Dacă îl nimerește și pe ăsta, Bonetti chiar le va închide gura tuturor:** „Îl poate depăși pe Dan Petrescu!” A apărut de nicăieri, acum e marele pariu al lui Dinamo

Dacă îl nimerește și pe ăsta, Bonetti chiar le va închide gura tuturor:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bonetti îi vede un viitor de excepție lui Nica, puștiul pe care l-a promovat la prima echipă: italianul susține că acesta îl poate depăși pe „Bursuc”

Constantin Nica (19 ani) a fost luat la echipa mare după ce a fost văzut de Dario Bonetti în două meciuri din liga secundă

Pe 5 mai, un tânăr necunoscut era titularizat, surprinzător, pe banda dreaptă a apărării lui Dinamo, într-un meci din Liga I, cu CFR Cluj, pierdut cu 1-0. La două luni distanță, Constantin Nica a făcut meciul vieții tocmai împotriva echipei din Gruia, în Supercupa României. O pasă de gol senzațională și o deposedare în postură de ultim apărător au contribuit la câștigarea trofeului de către Dinamo. „Nica are mai puține meciuri jucate la Dinamo II decât la prima echipă, de când am venit eu aici. A fost foarte ușor să-i observ calitățile”, a declarat Dario Bonetti pentru ProSport, fapt detaliat și de jucător: „Domnul Bonetti m-a văzut în două meciuri la echipa secundă și m-a chemat imediat la lotul mare. Practic, lui îi datorez toată ascensiunea. Nu am cuvinte să-i mulțumesc!”.

„Îl așteaptă un viitor frumos”
Faptul că Dan Petrescu este fundașul dreapta român pe care Nica îl apreciază cel mai mult a condus inevitabil și spre o paralelă trasată între cei doi tocmai de către Bonetti. „L-am văzut de multe ori jucând pe Dan Petrescu. Un jucător senzațional! Nica mai are mult de muncă până să ajungă la nivelul lui, dar talentul pe care îl are îl poate ajuta, fără probleme, să depășească acest nivel”, a punctat italianul în ProSport. Vorbe măgulitoare, dar Costi, așa cum îi spun colegii, nu se lasă încă dus de val: „În momentul ăsta nu am cum să mă văd deasupra lui Dan Petrescu. Ar fi absurd să mă gândesc la asta, chiar dacă îmi doresc din suflet să calc pe urmele celui mai bun fundaș dreapta pe care l-a avut România”.

Nica este încă la o vârstă fragedă și are timp să crească de la meci la meci, iar modul în care evoluează, mă face să cred că poate ajunge departe
Dario Bonetti, antrenor Dinamo

Nica a bifat până acum 4 meciuri oficiale pentru Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen