CUPA LIGII | Prestație slabă, dar suficientă pentru o finală. Antrenorul Gâlcă ajunge pentru prima dată în ultimul act al unei competiții

Redactor:
Florin Marian
CUPA LIGII | Prestație slabă, dar suficientă pentru o finală. Antrenorul Gâlcă ajunge pentru prima dată în ultimul act al unei competiții
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua FCSB a reușit miercuri seara să se califice în finala Cupei Ligii, chiar dacă a pierdut meciul de la Giurgiu cu Astra, scor 2-0 pentru gazde. Formația lui Gâlcă a mers mai departe, grație scorului din tur, 3-0.

După un 3-0 sec înregistrat în tur, Steaua FCSB a mers la Giurgiu mai mult cu rezervele pentru a disputa partida retur cu Astra, echipa care reușise anul trecut să-i sufle Cupa și Supercupa României. Dar chiar și la adăpostul avantajului obținut în Ghencea, roș-albaștrii au avut emoții pentru că Astra a înscris de două ori și dacă ar fi făcut acest lucru mai din timp ar fi putut duce meciul în prelungiri.

Enceanu, evoluție modestă

Prima repriză a aparținut echipei strunite de pe margine de Dorinel Munteanu. Gazdele au avut în jucătorii ofensivi Chițu, Tembo și Fatai cele mai bune soluții pentru a penetra apărarea slăbuță a campionilor. Tembo a centrat de câte ori a avut ocazia de pe partea dreaptă, acolo unde Guilherme nu i-a pus nicio problemă. Steaua FCSB a suferit la construcție, iar Eneceanu, folosit în spatele lui Iancu, nu a reușit să profite de șansa oferită de Gâlcă și a avut o prestație modestă. Șutul său din minutul 15, mult peste poartă, a dovedit crisparea cu care tânărul adus de la Brașov a evoluat în tricoul campionilor.

Tudor trebuia să-l elimine pe Toșca

În minutul 20, arbitrul Tudor a ieșit și el în prim plan cu o decizie eronată. Bine lansat de Florescu, Fatai a scăpat singur spre poarta lui Niță și a fost faultat clar în calitate de ultim apărător de către Toșca. Surprinzător, Tudor a lăsat jocul să continue, când de fapt, ar fi trebuit să-l elimine pe stelist.

Frustrați de decizia arbitrului, fotbaliștii Astrei au continuat să pună presiune pe poarta lui Niță. În minutul 23, după un corner bine executat de Chițu, Găman a trimis periculos cu capul și a semnat prima ocazie clară a gazdelor. Oaspeții au scăpat cu fața curată și din faza petrecută în minutul 36, când Chițu a reluat și el cu capul, după o centrare foarte bună a lui Tembo, dar Niță a avut un reflex extraordinar și a respins de la colțul scurt.

Râpă „dormea” la deschiderea scorului

După pauză, Steaua FCSB a avut o dominare teritorială și se părea că va reuși să păstreze un echilibru. Mai ales că intraseră Tănase și Chipciu. Însă Fatai dădea semne că are o poftă foarte mare de gol, iar mingea trimisă de el cu capul, din minutul 61, prevestea parcă deschiderea scorului.

În minutul 70, Astra a lucrat bine o fază ofensivă. Enache, aflat la marginea careului mare, a deviat cu călcâiul pentru Fatai, Râpă a fost lipsit de reacție și n-a făcut pasul la ofsaid, iar Fatai nu l-a iertat pe Niță, ajutat fiind și de devierea lui Varela.

Gol anulat corect lui Chițu

Gazdele mai sperau să ducă meciul în prelungiri, chiar dacă mai aveau doar 20 de minute pentru acest lucru. Chițu a marcat în minutul 81, dar golul său a fost anulat pe motiv de ofsaid. Decizie corectă din partea asistentului.

Când se intrase deja în minutele de prelungire, Enache a dus scorul la 2-0, după o fază superbă lucrată de Amorim și Chițu. Prea târziu și prea puțin pentru a opri calificarea echipei lui Becali în finala Cupei Ligii, unde o va întâlni pe Pandurii. Prima finală din cariera de antrenor a lui Gâlcă.  


 ASTRA – FCSB 2-0 (0-0)

A marcat: Fatai (’70) și Enache (’90+4)

ASTRA: Lung – Gorupec, Ben Youssef, Găman, Morais – Seto, Florescu (’72 Yahaya)- Tembo (’58 Enache), Spătaru (’65 De Amorim), Chițu – Fatai

Antrenor: Dorinel Munteanu

FCSB: Niță – Râpă, Varela, Toșca, Guilherme – Breeveld, Prepeliță (’67 Vâlceanu) – Popa (’67 Chipciu), Enceanu (’60 Tănase), Filip – Iancu

Antrenor. Constantin Gâlcă


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele