Cum va arăta Dinamo din retur? Încă un 'GREU' scos la vânzare de şefii "câinilor"
Campania de achiziţii furibundă pe care dinamoviştii vor s-o finalizeze săptămâna aceasta a debusolat uşor ierarhiile din Ştefan cel Mare. Unul dintre jucătorii afectaţi de mutările recente este Cosmin Moţi. Cu centrul liniei de fund asigurat prin Luchin şi Grigore, acţionarii nu ar spune "Nu!" unui transfer al fundaşului adus de la Craiova, iar preţul stabilit pentru o eventuală tranzacţie este surprinzător de mic.
Conducerea lui Dinamo nu ţine cont de obiectivul propus în această iarnă, câştigarea titlului, şi pare hotărâtă să facă orice efort pentru a menţine clubul pe linia de plutire din punct de vedere financiar. În acest sens, şefii sunt dispuşi să sacrifice aproape orice jucător din actualul lot, indiferent de statutul său în ochii lui Ciobotariu. Printre aceştia se află şi Cosmin Moţi, a cărui plecare şefii au negociat-o în această pauză de iarnă.
Preţul fixat: 700.000 de euro!
Fundaşul a fost dorit de mai multe echipe, dar majoritatea ar fi dorit să-l împrumute până la vară, când urma să fie cumpărat în cazul în care confirma. Cum Moţi a mai avut o aventură de acest gen la Siena, terminată nefericit, nici el, dar nici conducerea nu au marşat la această idee. Acţionarii au
fixat însă un preţ pentru transferul apărătorului: 700.000 de euro. Practic, diferenţa între Moţi şi Diabate, vândut recent în Franţa, la Dijon, ar fi de doar 200.000 de euro, în condiţiile în care Cosmin este considerat liderul apărării, iar africanul era văzut drept veriga slabă a liniei de fund.
Lejeritatea cu care conducerea alb-roşie acceptă să se despartă de Moţi are mai multe explicaţii. Prima are legătură cu achiziţiile lui Strătilă şi Curtean. Prin aducerea celor doi, Rus revine ca fundaş dreapta, iar Luchin poate reveni ca fundaş central.
15 meciuri a jucat Moţi în acest sezon al Ligii I, reuşind să marcheze şi două goluri
167 de meciuri a strâns Moţi pentru Dinamo din 2005 şi până în prezent. El are şi 5 selecţii la echipa naţională

Cum va arăta Dinamo din retur? Încă un 'GREU' scos la vânzare de şefii "câinilor"

















SA PLECE SI SA VINA SCUTARU SA FACA PERECHE IN CENTRU CU LUCHIN !!!! RUS PE DREAPTA SI IN STANGA LUATI-L PE SEPSI NU PE PORTUGHEZU ALA EXPIRAT CARE VINE LA BANI !!! LA MIJLOC TAKAYUKI SI UN ATACANT IN LOCUL LUI MARIUS-BAWAB RICKETTS WESLEY SAU GOGA !!!
Jucati cel mai mare joc online creat de romani, avand in prezent peste 250.000 de jucatori activi din intreaga lume.
eRomania este in dificultate acum, fiind in razboi cu eUngaria.
http://z6.ro/Romaniaarenevoiedetine
aducetil pe viera ,rus e lent si nu e bun fundas dreapta ,face multe gafe in aparae se trece usor de el ,asta inseamna sa avem flancul drept descoperit ,nu cred ca sint atit de inculti in fotbal sasi dea seama ca rus e foarte lent si tapan intra dur si necontrolat ,e mai slab ca scarlatache si acesta…