Săndoi: „Astra arată din nou ca o echipă puternică, vom avea un meci greu”. Ce spune despre Teixeira

Redactor:
Cosmin Staicu
Săndoi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS Universitatea Craiova întâlnește sâmbătă, de la ora 15.30, pe arena „Extensiv” din Bănie, pe Astra Giurgiu, aceasta fiind ultima echipă care a câștigat în campionat contra alb-albaștrilor.

Emil Săndoi spune că Astra are alt look de la venirea pe banca tehnică a lui Dorinel Munteanu. „Va fi un meci dificil, fiindcă în ultimele meciuri Astra a început să arate din nou cum o știam anii trecuți, ca o echipă puternică, având multe individualități, jucători de valoare. Orice punct este util, indiferent de unde îl obții, sperăm să nu pierdem, dar pentru suporteri ar fi importantă victoria pe teren propriu. Din păcate, avem doi jucători suspendați, Nuno Rocha și Târnăcop, iar Frăsinescu este accidentat, aceștia fiind de obicei titulari în echipa noastră. Mai sunt și alte probleme, dar sperăm să le rezolvăm până la ora jocului. Oricum, am încredere că jucătorii care vor intra se vor ridica la nivelul celor absenți” a prefațat jocul de pe arena „Extensiv” tehnicianul oltean.

Săndoi a declarat că seria de 16 meciuri fără eșec în campionat se datorează în principal implicării totale a jucătorilor și antrenorilor în procesul de pregătire și abia apoi valorii lotului: „Băieții au muncit foarte mult, stau bine în teren, sunt bine pregătiți fizic și nu știu dacă puteau fi aduse plusuri acestui parcurs pe care l-am avut, nu știu dacă se putea mai mult de atât”.

Săndoi e convins că Brandan își va prelungi contractul

Antrenorul Craiovei nu are emoții că argentinianul Pablo Brandan își va prelungi contractul cu Universitatea: „Sunt convins că Pablo va rămâne la echipă și din vară, nu mă îngrijorează acest lucru. Mă bucur că a depășit perioada dificilă și problemele de sănătate pe care le-a avut, iar la Ploiești a fost unul dintre cei mai buni de pe teren, un adevărat căpitan”.

Săndoi a comentat și întâlnirea cu doi fotbaliști crescuți în Bănie: „Lung și Găman sunt jucători crescuți aici, eu i-am avut preț de două campanii de calificare la naționala de tineret și îi apreciez foarte mult. Glumind, mi-aș fi dorit ca Găman să fi revenit pe teren după meciul cu noi”.

Ivorianul Stephane Acka spune că echipa sa are o revanșă de luat față de Astra, în fața căreia a pierdut în tur cu 5-0. „Va fi un meci greu, întâlnim o echipă foarte bună, dar avem încredere și dacă vom fi la fel de concentrați la ca Ploiești, putem lua toate punctele. Ne dorim și o revanșă, după ce am luat cinci goluri în tur la Giurgiu” a declarat stoperul Craiovei, care este incert pentru meciul de astăzi, din cauza unei accidentări.

Teixeira, apreciat în Bănie

Emil Săndoi nu a comentat posibila venire a lui Teixeira la Craiova, spunând doar că: „Teixeira este unul dintre cei mai buni jucători din campionatul nostru”. În schimb, Stephane Acka și l-ar dori pe portughez în Bănie: „Eu un jucător foarte bun, aș vrea fim coechipieri”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
România devine LIDERUL EUROPEI. Anunțul anului de la Guvern. Vom fi o FORȚĂ
România devine LIDERUL EUROPEI. Anunțul anului de la Guvern. Vom fi o FORȚĂ
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz