CS U Craiova, următorul test pentru Rădoi. Cârțu: „Steaua vine în Bănie din postura de echipă rănită, dar rezultatul cu Rosenborg este mincinos”

Redactor:
Leila Bolat
CS U Craiova, următorul test pentru Rădoi. Cârțu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul tehnic al CS Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, a declarat, vineri, că adversara din etapa a VIII-a a Ligii I, Steaua, este o echipă „rănită” după înfrângerea din meciul cu Rosenborg, scor 0-3, însă a subliniat că acest rezultat este „mincinos”, informează csuc.ro.

„Steaua vine în Bănie din postura de echipă rănită după înfrângerea cu Rosenborg, dar la cum s-a jucat, exceptând ultima jumătate de oră, este un rezultat mincinos. Nu cred că Rădoi va fi demis. Este la început și i se va da credit în continuare. În schimb, decizia UEFA în privința lui Rădoi mi se pare normală, pentru că o echipă de fotbal trebuie condusă de un antrenor. Acum, atenția lor se va îndrepta spre campionat”, a spus Cârțu.

Sorin Cârțu a menționat că la echipă atmosfera este bună. „Avem încredere unii în alții și suntem toți conștienți că tot ceea ce ni s-a întâmplat până acum a fost doar rod al neșansei. Dacă am ajuns să schimbăm și la încălzire, vă dați seama că nu vă pot spune dacă vor fi schimbări în echipă decât atunci când începe meciul. În continuare nu ne vom baza pe Popov. Izvoranu este supus unei operații. Kay și Curelea nu sunt la parametrii necesari pentru un meci cu Steaua. Avem în continuare patru fundași centrali, odată cu reprofilarea lui Dumitraș, care nu a jucat rău la Timișoara, cu excepția fazei de la gol. Sunt convins că va da în continuare randament. Și la Steaua sunt probleme. Nu-l vor putea folosi pe Hamroun, iar la modul cum i s-a dus piciorul lui Papp este tipic pentru ceva ligamentar”, a precizat Cârțu.

CSU Craiova va întâlni Steaua, duminică, pe teren propriu, de la ora 18.00, în etapa a VIII-a a Ligii I.

Sursa: MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele