Gigi râde iar de ‘câini’: **”Cred că și Borcea s-a spovedit la preotul ăla homosexual… „

Gigi râde iar de 'câini': **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Laurențiu Andreescu, preotul de la Mănăstirea din Căldărușani prins că întreținea relații sexuale cu un tânar, era duhovnicul dinamoviștilor. "Câinii" mergeu la Căldărușani ori de câte ori aveau prilejul, însă dezvaluirile despre legatura între omul în sutană și "roș-albi" i-au dat prilejul lui Gigi Becali să-și ironizeze din nou rivalii.

Patronul Stelei face un exercițiu de imaginație cu dinamoviștii participând la slujbă: "Jucătorii lui Dinamo stăteau aplecați în fața preotului și poate el se gândea la altceva. Nu știu cum li se întâmplă doar lor așa ceva, dar tot voiau ei să fie mai deosebiți", a spus Gigi la protv.

Becali merge mai departe cu presupunerile și crede că și șefii din Ștefan cel Mare s-au spovedit duhovnicului homosexual: "Cred că a fost și Borcea p’ acolo să se spovedească. Am auzit multe, dar așa ceva, niciodată"

Și acționarii din Groapă au rămas uimiți când au aflat de aventurile preotului Andreescu și dau vina pe el pentru ratarea Ligii Campinilor: "E posibil ca toate ghinioanele care s-au abătut asupra echipei în ultimii ani să vină din cauza diavolului cu sutană. Din cauza acestui Iuda homosexual poate că nu am intrat in Liga Campionilor, pentru că el se ruga strâmb și murdar la Dumnezeu", a afirmat si Turcu in Cancan, completat de Pulhac: "Sunt absolut șocat! Nu-mi vine să cred. Noi mergeam acolo să ne rugăm și mi se făce silă când mă gândesc ce o fi fost în mintea lui"

Nici Giani Kiriță nu l-a uitat pe duhovnicul buclucaș, chiar dacă e plecat de câțiva ani de la Dinamo: "Îmi aduc aminte de acest popă"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…