A-nviat Știința!** Craiova – Târgu Mureș 2-1!

Redactor:
Adrian Iosub
A-nviat Știința!** Craiova - Târgu Mureș 2-1!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Știința a câștigat ieri din nou pe teren propriu, 2-1 cu FCM Tg.
Mureș, după o pauză de șase luni și jumătate. Oltenii s-au apropiat
la patru puncte de salvare.

După șase luni și jumătate de dezamăgiri, nici un meci nu ți se
mai pare ușor. Când ești și adânc „înfipt” în zona retrogradării și
îți joci ultima șansă în fața unei echipe organizate, condusă de un
tehnician meticulos, misiunea devine aproape imposibilă. Și totuși,
oltenii nu s-au dat bătuți, deși mulți le cântau deja prohodul.

În ceasul al 12-lea, Craiova și-a regăsit golgheterul. La mai
bine de un an de la teribila accidentare, Florin Costea (foto, nr.
10) a regăsit drumul spre gol. Decarul oltean a dejucat pasul la
ofsaid al oaspeților și, rămas singur cu portarul, a șutat peste
acesta: 1-0 (7). Coechipierul său din avanposturi, Subotic, nu s-a
lăsat nici el mai prejos și a închis cu încă un gol (40) o repriză
în care oltenii au marcat tot atât cât în toate celelalte jocuri de
pe teren propriu din 2011. Asta însă după ce oaspeții egalaseră,
prin Răduță, la o nouă bâlbâială a defensivei oltene (29).

Au avut 12 meciuri la rând fără victorie!

Temându-se ca fragila sa defensivă să nu clacheze din nou, Reghe
a cerut prudență în repriza secundă și a ordonat retragerea.
„Moțul” a răspuns cu schimbări ultra-ofensive și cu o presiune din
ce în ce mai mare. În zadar însă, pentru că oltenii nu au mai
clacat până la final. După o serie incredibilă de 12 jocuri fără
victorie, a ieșit din nou soarele în Bănie și, poate mai important,
a revenit și speranța.

„Este o victorie meritată, sunt foarte bucuros că am dat
gol după multă vreme, dar sunt mai importante cele trei puncte
obținute „,
Florin Costea, atacant Craiova

Costea, gol după 393
de zile

Partida cu FCM Tg. Mureș a reprezentat și momentul împăcării
dintre Florin Costea și fanii olteni. Golul marcat în debutul
jocului, care a venit după o pauză de 393 de zile, și evoluția bună
i-au făcut pe suporteri să uite disputele din trecut și să-l
aplaude aproape la fiecare fază pe golgheterul Craiovei, dar și în
momentul în care a fost schimbat cu Stoianof. Precedentul gol al
lui Costea a fost pe 17 martie 2010, Bistrița – Craiova 2-1.

Record
negativ de asistență!

Suporterii olteni s-au îndepărtat de echipă după rezultatele
slabe din ultima perioadă. Doar 1.000 de fani au încurajat ieri
echipa la partida cu FCM Tg. Mureș, stabilind astfel un nou record
negativ de asistență în acest sezon. Cei care au venit la stadion
au asistat la cel mai bun meci al Craiovei pe teren propriu din
acest retur.

„Sperăm să avem continuitate, ar trebui să fim mai
încrezători. Facem tot posibilul să ne salvăm”,
Ovidiu
Dănănae, fundaș Craiova

„O victorie foarte chinuită, dar meritată. Este greu să
joci pe «Oblemenco» cu tribunele goale. Am spart gheața, echipa va
merge în sus de acum”
, Adrian Mititelu, patron Craiova


CLICK AICI PENTRU LIVE
TEXT

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian Mutu
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian…
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen