Craiova nu va găzdui amicalul România – Turcia. CS U și-a programat la acea dată un amical cu o campioană din Europa

Redactor:
Cosmin Staicu
Craiova nu va găzdui amicalul România - Turcia. CS U și-a programat la acea dată un amical cu o campioană din Europa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși Mircea Lucescu anunțase să s-a înțeles cu Răzvan Burleanu pentru a organiza un amical între naționalele României și Turciei la Craiova, oltenii nu lasă stadionul cel nou la dispoziția Federației Române de Fotbal. Chiar în acea perioadă, pe 9 noiembrie, CS Universitatea Craiova și-a programat un amical contra campioanei Cehiei, Slavia Praga.

„S-ar putea ca următorul meci pentru mine să fie cu România, în noiembrie, pe 10 sau 14. Am vorbit cu federația, ne-am dat acordul. Sper să facem acest meci. Ambele echipe au nevoie de un nou inceput”, spunea Mircea Lucescu, în urmă cu câteva zile.

„E un stadion superb, iar Rodion Cămătaru spunea că și-ar fi dorit să joace pe o astfel de bijuterie. Nu pot să vă spun când va fi gata, noi dorim tot mai repede. Săptămâna viitoare avem nevoie de un răspuns pentru a stabili amicalul. Sunt mai multe discuții, nu numai cu Turcia. Am discutat cu Mircea Lucescu, dar nu este nimic bătut în cuie. Ne dorim să venim în noiembrie la Craiova cu naționala, dar nu știm adversarul”, spunea și Răzvan Burleanu săptămâna trecută, în cadrul unei vizite pe stadion din Craiova.

Se pare că pe olteni nu i-a încântat ideea ca primul meci al tricolorilor la Craiova să fie un amical și nici adversarul, unul fără nume, precum Turcia.

„Profităm de pauza competițională și vor juca un meci amical cu Slavia Praga, pe 9 noiembrie, pe noul stadion. Vorbim de campioana Cehiei, cea care participă în grupele Europa League, a declarat Marcel Popescu.

Slavia Praga este în grupă cu Vilarreal, Astana și Maccabi Tel Aviv în Europa League. La Slavia evoluează și fostul stoper de la FC Botoșani, internaționalul camerunez Michael Ngadeu.

În schimb, în proporție de 95 la sută, primul meci oficial pe stadionul din Craiova va fi cel din campionat dintre CS Universitatea și FCSB, din etapa a 16-a a Ligii 1, programat pe data de 29 octombrie, la ora 20:45. Odată cu apropierea datei de deschidere a noului stadion, numărul abonaților olteni a crescut foarte mult, fiind acum peste 6.000 de abonamente vândute, iar clubul din Bănie speră să ajungă spre 10.000 de abonați până la primul meci de pe noua arenă.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele