Craiova a remizat în primul amical cu Ferencvaros. Oltenii le-au strigat arbitrilor că nu le acordă penalty fiindcă au jucat la pariuri

Redactor:
Cosmin Staicu
Craiova a remizat în primul amical cu Ferencvaros. Oltenii le-au strigat arbitrilor că nu le acordă penalty fiindcă au jucat la pariuri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova și liderul din Ungaria, Ferencvaros Budapesta, au convenit să-și împartă loturile pentru două meciuri amicale în aceeași zi, ambele fiind la final de stagiu de pregătire în Antalya. Astfel, echipa B a lui Devis Mangia, cu numai doi juniori la start, a terminat la egalitate, scor 1-1, cu formația de rezerve a lui Serghei Rebrov.

Maghiarii au deschis scorul încă din minutul 2, când, în urma unui corner, Daniel Böde a câștigat duelul cu Kelic în mijlocul careului și l-a executat pe Popescu. Kelic putea egala în minutul 15, când a reluat cu capul în bară, tot la un corner. În minutul 81, Lucian Buzan a egalat, cu un șut fără preluare din careu.

În ultimul minut, craiovenii au solicitat un penalty la un fault asupra lui Martic și în reproșurile la adresa arbitrilor au fost și acuze că au pariat pe acest meci!

Universitatea Craiova a evoluat în formula: L. Popescu (Preduț 87) – Martic, R. Popa, Kelic, Briceag – Meza Colli, Fedele, Bic, Zete (Buzan 73) – Nuno Rocha, Baicu (Sârbu 73).

Pentru „Vulturii verzi” a evoluat și fostul jucător a Iașiului, Lukacs Bole, dar și Marten Wilmots, fiul fostului internațional belgian și selecționer al „Dracilor Roșii” Marc Wilmots. Ungurii au jucat cu echipa: A. Varga – Cernik, Takács, Leandro, Vida – Csonka – BÅ‘le, Wilmots, Amadou – Böde (Szereto 67), B. Lovrencsics.

Formulele de bază ale celor două echipe se vor confrunta în această după amiază, de la ora 16:00, în încheierea stagiilor de pregătire din Antalya.

În celelalte meciuri amicale din Turcia, Craiova a câștigat cu 2-1 contra formației turce Adana Demirspor (locul 11 în liga secundă) și cu 3-0 împotriva ucrainenilor de la Vorskla Poltava (locul 5 în prima ligă). Sâmbătă după-amiază, oltenii revin în Bănie, unde vor pregăti primul meci oficial, cel din deplasare cu Viitorul, programat duminică, 3 februarie, de la ora 20.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen