Coșmarul trăit de un străin în Liga I!** A ajuns în stradă și spune că a fost „lucrat” într-un mod incredibil: „Mi-au zis să-mi fac bagajele și să plec! N-am bani nici de bilete de avion”

Coșmarul trăit de un străin în Liga I!** A ajuns în stradă și spune că a fost
  • Publicat:
  • Actualizat:

Contractul de reziliere al lui Mahambe Tamboura va fi atacat în instanță. Jucătorul susține că i-a fost falsificată semnătura
A fost dat afară din hotel și așteaptă bani de la familie pentru a se întoarce acasă

În luna martie a acestui an, oficialii celor de la Pandurii Târgu Jiu semnau un contract pe trei ani cu Mahambe Tamboura (20 de ani), jucător din Mali venit de la campioana Macedoniei. Acesta reușise să-i fure ochii lui Petre Grigoraș într-unul dintre amicalele pe care echipa sa le-a disputat în cantonamentul din iarnă din Antalya. Atunci, Tamboura marca de două ori în poarta gorjenilor din postura de jucător al celor de la FK Shkendja, iar cum echipa lui Marin Condescu dorea să-și întărească atacul, jucătorul african a devenit o prioritate pe lista de transferuri a Pandurilor. Colegii de echipă îl porecliseră deja „Adebayor”, făcea antrenamente în plus pentru a fi apt de joc cât mai curând, iar Marin Condescu și Petre Grigoraș păreau a fi dat lovitura pe piața transferurilor. Trei luni mai târziu îl surprind pe Tamboura dat afară atât de la echipă, cât și din camera de hotel. „Nu te mai vrem în România, pleacă!”, a fost mesajul transmis cu claritate de club și recepționat de jucător.

Contractul de reziliere, falsificat
„Mi-am văzut semnătura pe contractul de reziliere. Nu mi-a venit să cred! Le spusesem că nu vreau să plec, am avut discuții lungi cu oficialii clubului, dar n-am semnat nimic. Au falsificat documentul”, declară Tamboura într-o engleză aproximativă atunci când este întrebat de situația sa la echipă. Este vizibil afectat, vocea îi tremură și încearcă să păstreze logica discuției. În zadar. „Nu am fost jucătorul multor echipe. Dar sunt absolut sigur că ce mi se întâmplă acum nu este normal”, continuă acesta. Iar lucrurile nu se opresc aici: „Au venit de dimineață câțiva oameni de la club și mi-au spus să-mi fac bagajele și să plec acasă. Trebuie să eliberez camera de hotel. Nu am bani să-mi cumpăr încă o noapte aici, cum aș putea să fac rost de un bilet de avion? Vă spun, e ireal”.

A primit doar un salariu
Agentul jucătorului, Abdul­­lah Al Balushi, completează și el un tablou care pare desprins mai degrabă dintr-o realitate medievală: „A avut probleme încă de la sosire. El nu vorbește prea multă engleză. Totuși, conducerea clubului nu i-a pus la dispoziție o traducere a contractului. I-au fluturat actele și i-au spus «Asta e, semnează!»”. Mai mult de atât, se pare că Tamboura a trebuit să se întrețină singur în cele trei luni petrecute la echipa gorjeană: „I-au dat doar primul salariu. Apoi, ori de câte ori aducea în discuție problema financiară, cei însărcinați cu acestă problemă îl amânau de pe o zi pe alta”, punctează Al Balushi. Deși situația lui Tamboura este incertă din multe puncte de vedere, un lucru este sigur: clubul va fi dat în judecată. „E fals în acte. El nu a semnat nimic. Se comportă cu el ca ultimul om. E lipsă de bun-simț și vor plăti pentru asta”, spune agentul jucătorului de origine africană.

Vrea să revină în Liga I
Deși pare greu de crezut, Tamboura nu vrea ca aventura acestuia în lumea fotbalului românesc să se încheie aici. „Liga I este un campionat puternic. Sper ca după clarificarea situației să dau probe la altă echipă. Momentan, însă, aștept să-mi trimită ai mei bani pentru a pleca. Mi-e clar faptul că nu sunt dorit aici. Ar fi fost culmea să nu-mi fie, după câte mi s-au întâmplat de la sosirea mea aici”. Părerea acestuia este în concordanță cu cea a agentului său: „Am vorbit constant cu el, mi-a spus cât de mult îi place România. Va reveni în Liga I, de asta sunt sigur. De data asta poate la un club care să îl trateze așa cum trebuie. De Pandurii Târgu Jiu nu mai vreau nici eu și nici el să auzim”.


Vorbește doar tâmpenii, habar n-are ce zice! Avem rezilierea contractului semnată de el! Sau a uitat că a semnat?
Eugen Pârvulescu, președinte Pandurii

Eu nu am putut să îl legitimez niciodată pentru că nu primeam răspuns de la federația din Mali, acolo fiind război
Eugen Pârvulescu, președinte Pandurii

E un mare fâs! Dacă noi am făcut ceva greșit, există Comisii care să judece cazul. Dar eu nu mă pretez la astfel de lucruri
Eugen Pârvulescu, președinte Pandurii


 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup