Copos, salvarea Rapidului! Jucătorii și-au primit banii după aproape două luni

Copos, salvarea Rapidului! Jucătorii și-au primit banii după aproape două luni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vești bune pentru jucătorii Rapidului. După ce ieri a luat loc în tribune la meciul pe care Rapidul l-a disputat în Cupa României, George Copos mai face un pas înspre rezolvarea crizei din Giulești.

Copos s-a ținut de cuvânt și fotbaliștii lui Peseiro și-au primit azi banii, după aproape două luni de așteptare.

După partida de ieri acționarul giuleștean afirma că bugetul până în luna Decembrie este asigurat și Maftei & Compania îÅŸi vor primi banii.

Oficialul rapidist se temea să nu mai piardă şŸi alţi jucători pe lângă Coman, din cauza restanţelor.

Preşedintele Consiliului de AdministraÅ£ie al Rapidului, Constantin Toma, a confirmat plăţile făcute către jucătorii Rapidului, informaÅ£ie furnizată în exclusivitate de ProSport.

Am vorbit cu Zotta, s-a găsit o soluție ca jucătorii să-și primească banii. Nu știu sigur dacă efectiv le-au băgat banii în cont, dar actele erau semnate. Nu știu dacă vine Taher, sper să se rezolve problmele. Nu mi-am dat demisia, Zotta și-a dat-o și știu că mai stă încă 60 de zile la club.A fost o perioadă urâtă pentru Rapid, dar sper să fi trecut„, a declarat Toma, completat apoi și de Constantin Zotta: „Azi, s-au plătit salariile tuturor jucătorilor. În momentul de față , contractele sunt la zi. Banii au fost achitați de acționarul majoritar George Copos. S-ar fi plătit și primele, dar conform Regulamentului de Ordine Interioară, locul pe care se află echipa în momentul de față nu permite achitarea acestora de către conducerea clubului”, a spus Zotta pentru Mediafax.

La începutul lunii Decembrie se împlineu 60 de zile de când elevii lui Peseiro trebuiau să-și încaseze banii și aveau dreptul să depună memoriu pentru a devni liber de contract.

Gestul lui Copos vine chiar înainte de partida cu Craiova, meci la care fotbaliștii din Giuleștoi aveau intenția să intre în grevă. De altfel, aceștia intenționau să nu se prezinte la meciul din Cupă contra lui Inter Curtea de Argeș, dar au fost convinși în ultimul timp de Zotta să renunțe la formele de protest, asigurându-i că-și vor încasa restanțele.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×