Contra nu se îmbată cu apă rece după victoria cu CS U Craiova: „Am jucat cu sabia deasupra capului la fiecare meci”. „Guriță”, extrem de sincer: „Da, o să fiu suporterul Stelei!”

Redactor:
Dan Mirea
Contra nu se îmbată cu apă rece după victoria cu CS U Craiova:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La finalul meciului câștigat de Dinamo, scor 2-1, în fața lui CS U Craiova, Comsin Contra a ținut să-și felicite elevii pentru cele două meciuri câștigate de la preluarea băncii tehnice și le-a cerut seriozitate maximă pentru ultimul meci din sezonul regulat, de la Târgu Jiu, cu Pandurii.

Contra a recunoscut că nu va avea nicio problemă să susțină Steaua în partida cu Gaz Metan, în condițiile în care ardelenii sunt în luptă directă cu Dinamo pentru calificarea în play-off: „Da, mâine o să fiu suporterul Stelei! Așa cum o să fiu suporterul Iașiului, în meciul cu CFR și al oricărei echipe care întâlnește adversarele noastre”

Contra și-a evidențiat adversarii de azi pentru jocul prestat și nu a dorit să comenteze arbitrajul, după penalty-ul acordat împotriva lui Dinamo: „Băieții au suferit, am avut și puțin de noroc, dar Dinamo a arătat altfel. De aici putem avea liniște. Această victorie ne menține în lupta pentru play-off. După 2-0 am pierdut puțin controlul meciului. Am pierdut puțin mijlocul terenului. Noi din faze fixe nu prea am pus probleme. În repriza secundă nu prea am mai avut ocazii. Am suferit, am muncit. În ultimele 15 minute nu le-am permis să-și creeze nicio ocazie.

Îmi place să nu comentez arbitrajul. Trebuie să nu mai dăm oportunitatea să fluiere penalty-ul. Trebuie să îmbunătățin acest aspect. Noi am jucat cu sabia deasupra capului la fiecare meci. Știam lucrul ăsta. Am câștigat două finale până acum, ne mai așteaptă una la Pandurii. Se pot întâmpla multe”, a declarat Contra la Dolce Sport.

Dinamo și FCSB se întâlnesc în semifinalele Cupei Ligii, acolo unde „câinii” au un avans considerabil după manșa tur, câștigată cu 4-1, iar Contra a vorbit despre posibilitatea ca echipa sa să-și continue meciurile pe Arena Națională: „Dacă intrăm relaxați la adăpostul unui 4-1 putem avea surprize. Încă avem mult de muncă, am rămas în cursa pentru play-off și trebuie să. Băieții se simt bine aici. Vine și meciul cu Steaua aici. Dacă intrăm în play-off, vom vedea dacă rămânem aici (n.r. Arena Națională)”, a adăugat Contra.  

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele