Coman și Lazăr, suspendați trei, respectiv două etape de Comisia de Disciplină a FRF: „Este inadmisibil” Motivul real pentru care au fost suspendați cei doi

Coman și Lazăr, suspendați trei, respectiv două etape de Comisia de Disciplină a FRF:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: După aflarea informației că Valentin Lazăr a fost suspendat pentru două etape, după incidentul avut cu Dani Coman la finalul partidei Dinamo – Astra (2-0), conducerea din Ștefan cel Mare a reacționat, Directorul sportiv al „câinilor”, Cristi Bobar, a declarat pentru ProSport: „Este inadmisibilă această suspendare. Lazăr este unul dintre cei mai buni jucători ai noștri și a fost suspendat pe nedrept. El este nevinovat, nu i-a făcut nimic lui Coman. Vom încerca reducerea acestei pedepse. Pentru noi va conta mult absența lui Lazăr, el este într-o creștere evidentă”.

Surse autorizate au declarat pentru ProSport că Lazăr și Coman au fost victimele propriilor mărturii. Dacă la finalul meciului cei doi s-au acuzat reciproc de lovire și au reclamat agresiunea în fața observatorului, la judecata de la Comisia de Disciplină ambii și-au schimbat discursul. Pentru că au spus că de fapt nu a existat nicio altercație între ei, membrii comisiei le-au oferit acestora o lecție. Astfel, Danbi Coman a fost suspendat pentru trei meciuri, iar Lazăr pentru două.


Portarul formației Astra Giurgiu și mijlocajul dinamovist Valentin Lazăr au fost sancționați, miercuri, de Comisia de Disciplină a FRF cu suspendare pentru trei jocuri, respectiv două meciuri, în urma incidentelor de la finalul partidei de duminică, informează site-ul oficial al LPF.

„În baza art.52.1., raportat la art. 53, alin.1 și 4 si art.5, alin.2.d și alin.3 din RSTJF se sancționeaza jucătorul Coman Dănuț (FC Astra) cu suspendare pentru 3 jocuri și o penalitate de 7.500 lei; În baza art.52.1.a, raportat la art.53, alin.1 și 4 și art.5, alin.2.d si alin.3 se sancționeză jucătorul Lazăr Valentin (FC Dinamo) cu suspendare pentru 2 jocuri și o penalitate de 6.800 lei”, se arată în comunicatul Comisiei de Disciplină a FRF.

Totodată, jucătorul Onduku Gomo (Concordia Chiajna), eliminat în meciul cu FC Brașov, a fost sancționat cu suspendare pentru două jocuri și o penalitate de 3.000 lei.

La sfârșitul meciului Dinamo – Astra Giurgiu, scor 2-0, de duminică, au avut loc incidente între jucători pe culoarul de la vestiarele arenei din Șoseaua Ștefan cel Mare, fiind necesară intervenția agenților de securitate.

Potrivit unor martori, portarul Astrei, Dani Coman, care avusese în timpul partidei o altercație cu Valentin Lazăr, l-a lovit cu capul în față pe jucătorul dinamovist, moment în care au sărit la bătaie mai mulți jucători, fiind nevoie de intervenția agenților de securitate.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele