Arbitraj Orbuleț și remiza nimănui!** „U” Cluj – Pandurii 1-1

Arbitraj Orbuleț și remiza nimănui!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fără Grigoraș pe bancă, Pandurii au făcut un pas înapoi în cursa de urmărire a Stelei

Pentru universitari se vedea cu greu chiar și primăvara, în timp ce Pandurii lui Grigoraș, absent de pe bancă din cauza unei răceli, încercau să țină pasul cu Astra și Steaua. Prima fază a fost a Pandurilor, când Nistor a tras pe lângă poartă de la marginea careului (18). Arbitrul și-a făcut apoi simțită prezența: a văzut un penalty inexistent la intervenția lui Pleașcă asupra lui Dos Santos. L-a salvat Viorel Dinu, care a tras lamentabil în brațele lui Mingote (26). Vârful clujenilor avea să se revanșeze când Paulinho i-a centrat perfect, reluând cu capul în poartă din 6 metri (38).

Ritm nebun în actul secund

În a doua parte, prima șansă a fost a „șepcilor roșii”: Cleiton s-a trezit cu mingea la picior în 10 metri, dar a trimis-o peste poartă (47). Meciul a prins apoi un ritm alert. Balauru a ieșit de la rampă scoțând de sub bară șutul lui Voiculeț (50) și intervenind sigur la două șuturi slabe a lui Matulevicius. Cleiton a ratat apoi trei șanse de 2-0, de fiecare dată singur cu portarul (55, 60, 65). Cu Pleașcă proaspăt eliminat, Pandurii au dat lovitura cu un gol din ofsaid al lui Rusu, asistentul Orbuleț respectându-și numele (73). Nu au mai apărut ocazii clare, iar meciul s-a încheiat 1-1.

Petre Grigoraș a absentat aseară de pe banca celor de la Pandurii, pe motiv de răceală. Locul acestuia a fost ținut de secundul Marian Dinu.

Deși sunt pe podiumul Ligii I, Pandurii nu au stârnit un mare interes în Cluj, asistența fiind sub medie: doar 3000 de spectatori au urmărit partida.

Articol scris de: Mihai CINPOERU


„U” Cluj: Balauru – Ciupe, Szilagyi, Christou, Nicola – Paulinho, V. Gheorghe, Adi Popa II, Alex Dos Santos – V. Dinu, Cleiton

Rezerve: Boșneag, Cucui, Drăghici, Calcan, V. Lupu, Năstăsie, R. Iancu

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI

Pandurii: Mingote – Pleașcă, Mamele, Ad. Rusu, Al. Vlad – Nistor, Răduț, Voiculeț – Maxim, Matulevicius, Cristea

Rezerve: Lazar, Tătaru, Rada, Avramescu, S. Lupu, Boutadjine, Ignea


Pandurii i-au administrat Universității cea mai drastică înfrângere din acest campionat, 2-6 la Târgu Jiu.

Clujenii vor să răzbune astăzi acel rezultat și avertizează echipa lui Grigoraș că va avea un meci mult mai greu azi. „Nici nu ne gândim la așa ceva. A fost un accident urât. Trebuie neapărat să adunăm puncte pentru că trec etape și nu e bine. Atmosfera este mai bună acum, după ce jucătorii și-au primit o parte din bani”, a spus Marius Popescu.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
ANIMAŢIE. Mister în cazul tânărului care a oprit maşina pentru a se arunca de pe podul de la Agigea. Unchiul a fost martor şi a încercat disperat să îl salveze
ANIMAŢIE. Mister în cazul tânărului care a oprit maşina pentru a se arunca de pe podul de la Agigea. Unchiul…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×