Cluburile din Liga I doresc eliminarea sancțiunii cu retrogradarea pentru cele care nu obțin licența

Cluburile din Liga I doresc eliminarea sancțiunii cu retrogradarea pentru cele care nu obțin licența
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducătorii cluburilor din Liga I vor înainta FRF mai multe propuneri de modificare a regulamentului de licențiere, printre acestea aflându-se și eliminarea sancțiunii cu retrogradarea pentru grupările care nu obțin licența, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul LPF.

Aceasta ar trebui înlocuită cu sancțiuni precum avertisment, amendă, stabilirea de termene pentru realizarea condițiilor neîndeplite și în ultimă instanță depunctarea în ediția de campionat următoare, susțin președinții.

O altă propunere a cluburilor este eliminarea obligativității la plată pentru litigiile considerate nefondate de comisiile jurisdicționale, măsură prevăzută de manualul de licențiere. Conducătorii consideră că există cazuri în care aceste litigii sunt câștigate de cluburi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, dar nu mai pot recupera sumele achitate fotbaliștilor, mai ales dacă aceștia sunt străini și nu mai evoluează pe teritoriul României.

Conform surselor citate, toți cei 18 conducători au fost de acord cu aceste propuneri la ședința care a avut loc, marți, la sediul LPF. Liga Profesionistă de Fotbal va structura pachetul de propuneri și îl va trimite fiecărui club în parte pentru confirmare. În cazul în care una dintre cele 18 grupări nu va fi de acord cu modificările, LPF nu va mai înainta propunerile către Comitetul Executiv al FRF.

Site-ul oficial al LPF a anunțat că a avut loc, marți, întrunirea reprezentanților cluburilor din Liga I pentru discutarea problemelor concrete ivite în procesul de licențiere, dar și pentru formularea unor propuneri ce vor fi înaintate FRF, în vederea îmbunătățirii actualului regulament de licențiere.

„Cluburile au avut posibilitatea să formuleze din timp propunerile de modificare, iar acestea au fost dezbătute în cadrul ședinței împreună cu ceilalți membri. Centralizarea propunerilor și transpunerea acestora în texte ce pot fi acceptate ca modificări ale regulamentului de licențiere se vor realiza în perioada următoare, urmând a fi înaintate FRF spre aprobare. Liga Profesionistă de Fotbal și membrii afiliați doresc îmbunătățirea regulamentului de licențiere astfel încât acesta să fie adaptat realității economice actuale, să împrumute elementele pozitive din regulamentele altor țări și să constituie un instrument de dezvoltare a fotbalului românesc”, se menționează pe site-ul oficial al LPF.

Conducătorii de cluburi sunt nemulțumiți de mai mult timp de condițiile extrem de severe din punct de vedere financiar pe care sunt obligați să le îndeplinească pentru a obține licența de Liga I. Aceștia au făcut un prim pas în 19 martie, la seminarul având ca temă „Licențierea cluburilor din Liga I”, când, cu majoritate de voturi (cluburile Ceahlăul Piatra Neamț și FC Astra s-au abținut), au decis să solicite FRF demararea unei corespondențe cu UEFA în vederea renunțării la condiția licențierii pentru participarea la campionatul Ligii I, cu aplicare pentru ediția de campionat 2014/2015, urmând ca licențierea să se desfășoare numai pentru cluburile participante în competițiile europene.

Măsura suspendării obligativității deținerii licenței pentru participarea în Liga I s-ar fi aplicat doar pentru ediția de campionat 2014/2015, cu condiția aprobării ei de către UEFA și de Adunarea Generală a FRF. Totodată grupările din Liga I care urmau să participe în sezonul 2014/2015 în competițiile organizate de UEFA ar fi trebuit să îndeplinească toate criteriile de licențiere prevăzute în Regulamentul Național de Licențiere a Cluburilor – ediția 2013, inclusiv condițiile prevăzute la criteriul financiar.

În răspunsul remis FRF la începutul lunii aprilie, UEFA a menționat că se opune „cu fermitate” suspendării procesului de licențiere în România, însă a recomandat adoptarea altor sancțiuni decât excluderea din Liga I, în cazul grupărilor care nu îndeplinesc criteriile de licențiere. „Pentru a nu risca prejudicierea fotbalului din România din cauza excluderii a numeroase cluburi ce nu îndeplinesc cerințele de ordin financiar, este recomandat ca, în loc ca procesul de licențiere să fie suspendat, alte sancțiuni (în afara excluderii) să fie impuse acestora pentru a putea participa la Campionatul național al primei divizii”, preciza forul de la Nyon la momentul respectiv, iar condițiile de licențiere au rămas neschimbate pentru sezonul 2014/2015.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, declara, la 9 aprilie, că UEFA a recomandat forului român relaxarea condițiilor de licențiere, retrogradarea urmând a fi înlocuită cu depunctarea, pentru un club care nu îndeplinește criteriile, însă a precizat că în acest sezon nu se va schimba procedura. „În primul rând procedura de licențiere nu poate fi schimbată pentru acest sezon competițional (n.r. – 2014/2015). Recomandarea UEFA este să avem o relaxare în ceea ce privește licențierea pentru următoarea ediție de campionat (n.r. – 2015/2016). Altfel spus, în primă fază, dacă nu îndeplinești condițiile de licențiere să nu fii imediat retrogradat, ci să ți se ia câteva puncte. În a doua fază – ți se dă un anumit teremen, de 30 de zile – nu ai reușit să îndeplinești condițiile, ți se mai iau câteva puncte, mergând practic până la sancțiunea să ți se suspende dreptul de a face transferuri de jucători. Altfel spus, o relaxare, nu mai vorbim de retrogradare, ci de depunctare a echipelor. Așteptăm o analiză comparativă să vedem care sunt sistemele în alte campionate în Europa”, a afirmat Burleanu.

În ultimii ani, mai multe cluburi, printre care Rapid sau Gloria Bistrița, nu au îndeplinit criteriile financiare obligatorii pentru obținerea licenției, lucru care a dus la retrogradarea acestora în Liga a II-a la masa verde. Pierderea licenței a provocat de asemenea o serie de procese la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și modificarea componenței Ligii I după începutul competiției.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup