Cine minte? Becali sau Rednic? „Puriul” a dat cărțile pe față: „Am vorbit cu tine, Gigi!”

Redactor:
Daniel Anghel
Cine minte? Becali sau Rednic?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic a fost prezentat ca noul antrenor al celor de la Dinamo, în cadrul unei conferințe de presă în care tehnicianul de 56 de ani a făcut spectacol. Acesta nu a uitat pe nimeni, dar nici pe Gigi Becali, patronul celor de la FCSB.

Finanțatorul vicecampioanei a afirmat în urmă cu câteva zile că nu a mai vorbit cu Mircea Rednic de 10 ani: „Bine că s-a rezolvat, că nu-l mai dă afară pe Dică. Acum n-o să mai spună nimeni să Rednic îi ia locul lui Nicolae Dică. De 10 ani eu n-am mai vorbit cu Rednic și nici nu aveam vreun gând să-l aduc. Nici nu am avut ocazia să vorbesc cu el. Ce treabă am eu cu Rednic?”, a spus Becali pentru Digisport.

Cel poreclit „Puriul” a răspuns și a spus că a fost contactat de finanțatorul liderului din Liga 1 Betano în urmă cu două luni și jumătate: „S-a spus că și Rednic trebuie să meargă la Steaua. Gigi acum câțiva ani buni mi-a propus, cred că eram într-o emisiune. Am spus și atunci că nu voi antrena niciodată acolo, nu voi trăda clubul și suporterii. De atunci nu mi-a făcut Gigi nicio ofertă. Astea au fost invenții.

Pot să spun că nu acum 15 ani am vorbit, am vorbit acum două luni jumate, Gigi! N-am vorbit de subiectul cu venirea mea la Steaua, dar am vorbit. Și de oferta pentru Bizonul, și cu Puljic. Deci am vorbit acum trei luni. Sau am vorbit cu Luțu 2, sau cu Luțu”, a spus Mircea Rednic la conferința de presă.

Mircea Rednic va debuta pe banca lui Dinamo pe teren propriu, împotriva nou-promovatei Dunărea Călărași, echipă care stă mai bine în clasament ca echipa din „Ștefan cel Mare”, cu 14 puncte, trei în fața acestora.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele