Chirilă, soluția surpriză

Chirilă, soluția surpriză
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Copos nu a reușit încă să găsească un antrenor dispus să preia Rapidul, după plecarea lui Răzvan Lucescu în Qatar.

Joi, patronul Rapidului l-a ofertat pe Mircea Rednic căruia i-a propus un contract pentru doi ani. „Puriul” a refuzat ieri oferta primită din partea lui Copos, mai ales că în momentul de față mai are două contacte, cu Petrolul și cu Standard Liege. Tot ieri, Mircea Lucescu a fost la Crowne Plaza, acolo unde s-a întâlnit cu George Copos. Finanțatorul s-a consultat cu „Il Luce” în ceea ce privește viitorul băncii tehnice din Giulești, iar antrenorul lui Șahtior a venit cu o propunere neașteptată: Ionuț Chirilă. Fostul colaborator al lui Mircea Lucescu de la Rapid a fost aproape de a prelua pe Dinamo, la începutul acestui sezon, însă în ultimul moment, la presiunea vestiarului, acționarii au decis să meargă pe mâna lui Ciobotariu.

2 echipe a antrenat Ionuț Chirilă în Liga I, pe Jiul Petroșani în sezonul 2005 – 2006 și pe UTA în sezonul 2007 – 2008

Pustai sau Rada

După refuzul „Puriului”, o variantă pentru banca Rapidului este și Cristi Pustai, antrenorul lui Gaz Metan Mediaș. „Matematicianul” a fost căutat de George Copos în urmă cu câteva zile, dar până în acest moment tehnicianului lui Gaz Metan nu i s-a facut o propunere concretă. Varianta Grigoraș a căzut, asta după ce „Grig” și-a prelungit contractul cu Pandurii pentru încă un sezon. În cazul în care nu va reuși să convingă pe cineva, Copos va apela la soluția de avarie, Marian Rada, secundul lui Răzvan urmând să înceapă pregătirea de vară. Rada a mai fost principal și în sezonul trecut, atunci când l-a înlocuit pe Marius Șumudică și a reușit pe final să ducă Rapidul pe podium, după ce a înregistrat patru victorii și a facut o remiză.

„Păstrați-l pe Pancu”

La finalul meciului cu Dinamo, Daniel Pancu a anunțat că finala a fost ultima partidă pentru el în tricoul alb-vișiniu, contractul său cu Rapid urmând să expire la finalul lunii iunie. Această veste nu a fost pe placul suporterilor, aceștia cerându-I insistent lui George Copos să-i prelungească înțelegerea lui „Pancone”. „Domnule Copos, întreaga suflare vișinie vă roagă să nu renunțați la Pancu! În goana după un alt antrenor, gândiți-vă că există un jucător în jurul căruia se poate construi o echipă frumoasă. Nu-l aruncați ca pe o măsea stricată! Nu mai faceți greșelile din trecut!”, a fost mesajul fanilor pentru patron.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…