Chiricheș: „Habar n-am de Steaua, n-am semnat!”** Becali: „Ne-am înțeles, vine din vară”

Chiricheș:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vlad Chiricheș susține că nu a semnat cu Steaua, așa cum s-a
scris astăzi. Contactat de ProSport imediat după antrenament,
fundașul Pandurilor spune că va merge la conducere pentru a cere
lămuriri în privința acestor zvonuri.

„Acum am terminat antrenamentul, va spun sincer că eu nu
am semnat cu Steaua. Chiar acum o să mă duc să încerc să vorbesc cu
domnul Pârvulescu sau Condescu, să văd de unde au apărut aceste
informații. Eu am terminat antrenamentul la 16.30”,
a
declarat Vlad Chiricheș pentru ProSport

Nici antrenorul și nici conducerea clubului susțin că nu există
niciun sâmbure de adevăr. Președintele clubului, Eugen Pârvulescu,
îl liniștește pe Petre Grigoraș, asigurându-l că jucătorul va
rămâne la Pandurii

„E cea mai mare prostie pe care am auzit-o în viața mea.
Chiricheș nu avea cum să semneze cu Steaua, de la ora două a fost
cu mine la antrenament. Acum, el e la refacere, iar peste 30 de
minute plecăm spre Severin, pentru a pregăti meciul cu Gloria
Bistrița. În primul rând, Chiricheș nu era în ultimele 6 luni de
contract, iar domnul Condescu sunt sigur că m-ar fi anunțat pe mine
dacă era ceva”
, a declarat Petre Grigoraș, antrenorul
echipei, pentru ProSport, completat de Eugen Pârvulescu:

„Domnul Grigoraș să stea liniștit, Chiricheș nu va semna
cu Steaua, este jucătorul nostru în continuare. Nu știu cine a
lansat un asemenea zvon”,
Eugen Pârvulescu, președintele
clubului

Pe de altă parte, Gigi Becali susține că actele au fost semnate,
jucâtorul urmând a ajungă la Steaua din vară:

„Da, e adevărat, dar n-a semnat încă. Eu m-am înțeles că
cei din conducerea clubului. Eu nu stau să mă rog de el, noi am
semnat actele, acum trebuie să semneze băiatul. El mi-a zis că
trebuie să vorbească cu părinții și mâine îmi dă un răspuns. Eu îmi
pregătesc echipa pentru la vară. Vreau să mă bat pentru Europa.
Dacă îi am pe Matei, Gardoș, Găman, Chiricheș și Latovlevici o să
fie bine. Mai avem și un Tătărușanu, un Tănase, un Răduț…. O să
fac echipă mare.”
, a declarat Becali la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…