Chanturia, cel mai promițător jucător care vine în România. S-a format la Barça, iar Chelsea a vrut să-l ia în 2010

Chanturia, cel mai promițător jucător care vine în România. S-a format la Barça, iar Chelsea a vrut să-l ia în 2010
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR a pus mâna pe un jucător pe care forțele Europei l-au cunoscut înaintea românilor. Giorgi Chanturia are 20 de ani, joacă vârf sau extremă și a fost transferat de la Vitesse Arnhem. Georgianul are deja un nume în fotbalul european. A „explodat” încă de când era junior. La 16 ani a fost transferat la academia Barcelonei. A avut un sezon perfect cu 11 reușite în echipa de juniori, fiind considerat al doilea cel mai bun jucător al acelei echipe, după Gerard Deulofeu, care în acest sezon a fost împrumutat la Everton. „E Messi al Georgiei. E stângaci, joacă pe același post și are un control al mingii foarte bun”, s-au grăbit să-l laude ziariștii spanioli.

A fost la un pas de Chelsea
Evoluțiile lui Chanturia din sezonul petrecut la juniorii Barçei l-au adus în atenția lui Arsenal și Chelsea. Jucătorul chiar a fost dus de „albaștri” la Londra, dar n-a putut fi transferat din cauză că era extracomunitar. Roman Abramovic, bun prieten cu miliardarul georgian Merab Jordania, care patronează Vitesse Arnhem, i-a recomandat acestuia să-l transfere pe Chanturia în Olanda. Jucătorul a prins 37 de meciuri în prima ligă a batavilor din 2010 încoace și a rămas sub supravegherea lui Chelsea.

Chiar dacă n-a avut evoluțiile așteptate la Vitesse, site-ul www.footballyouthtalents.com, care se ocupă cu monitorizarea tinerilor fotbaliști, l-a inclus pe Chanturia, în 2013, în topul celor mai promițători 500 de jucători din lume.

Suspendat 8 meciuri
Chanturia a ajuns la începutul anului 2013 și în Rusia, la Alania. Acolo a ieșit în evidență doar printr-un scandal în care a fost implicat în timpul unui meci cu Dinamo Moscova. L-a lovit în față pe atacantul lui Dan Petrescu, Kokorin și a primit 8 etape de suspendare, în timp ce moscovitul s-a ales cu 6 etape.

CV Giorgi Chanturia – 20 de ani, georgian

7 meciuri în naționala Georgiei
5 meciuri în Europa Legue
37 de meciuri și 5 goluri în Eredivisie
6 meciuri în prima ligă din Rusia

sursa foto: gelderlander.nl

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×