CFR-ul „Bursucului”! Cum va arăta echipa lui Petrescu în prima etapă și ce schimbări pregătește antrenorul pe parcursul sezonului

CFR-ul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Camora, Deac și Omrani ar putea fi singurii titulari preluați de Petrescu din echipa lui Miriuță.
  • Culio, Nistor, Luchin sau portarul Duka au șanse mici să înceapă titulari în prima etapă, dar sunt așteptați să devină oameni de bază.
  • Noul tehnician nu poate folosi formula ideală, în jocul cu FC Botoșani, în special din pricina pregătirii fizice deficitare, la fotbaliștii sosiți mai târziu.

În doar o lună, Dan Petrescu a reușit să schimbe CFR-ul, după placul său. A vrut o echipă mai ofensivă, care să lupte pentru titlu, iar prima schimbare pe care a făcut-o a fost cea de tactică. CFR-ul lui Dan Petrescu va juca într-o formulă cu două vârfuri, un 4-4-2 testat și în partidele amicale. În privința echipei, „Bursucul” nu va putea creiona primul „11” după cum își dorește, din primele jocuri, fotbaliști precum Culio sau Moutinho fiind în urmă cu pregătirea fizică. Astfel, CFR-ul din primele etape va avea mai mulți jucători din sezonul trecut, în primul „11”, dar triajul va fi dificil pentru unii dintre ei, pe măsură ce toți jucătorii își vor uniformiza pregătirea fizică.

Mincă are întâietate în duelul cu Duka

În poartă este așteptat să înceapă Mincă, cel puțin la prima partidă de la Botoșani. Românul va avea însă concurență serioasă, goalkeperul croat Tomislav Duka așteptându-se ca el să fie numărul 1, așa cum a fost și sezonul trecut la RNK Split, unde a evolut în 27 de partide. Mincă a început titular în 3 din 5 partide, în amicalele din Slovenia.

Manea, tânărul preferat

Petrescu are și mai multe opțiuni în linia defensivă, față de predecesorul său, Vasile Miriuță. Postul de fundaș dreapta pare însă acontat de Cristi Manea. Acesta are avantajul că se încadrează în regula de jucător sub 21 de ani, unde cel mai important concurent este Yasin Hamed, dar Petrescu mizează deocadată pe experiența superioară a lui Manea, care mai are și avantajul că postul său nu este atât de disputat, precum cel de mijlocaș central, pe care joacă Hamed.

Vinicius, noul Cadu?

Centrul defensive la partida cu FC Botoșani este așteptat să fie format din cuplul Vinicius – Horj. Brazilianul pare să aibă postul asigurat, fiind un jucător atât pe placul lui Petrescu, cât și al șefilor. „Vinicius este un jucător pe care îl urmărim de doi ani. Este un fundaș solid și foarte sigur”, a spus Iuliu Mureșan. Deocadată, perechea sa în defensivă pare să fie Horj, tânărul fundaș central care a fost folosit titular, în 3 din cele 5 amicale din Sloveania. Cei doi au făcut cuplu și la ultimul amical al CFR-ului, cu toate că va fi o concurență accerbă pentru Horj, Luchin putând să-i ia locul, după ce va ajunge și la o formă fizică ideală.

Camora, primul an cu concurență serioasă

Camora a rămas prima opțiune pentru postul de fundaș stânga și el va fi titular și în prima etapă, cu toate că pe acest post a fost transferat Alex Vlad, dar și Balic e un jucător care îl poate acoperi. Este pentru prima dată de când s-a transferat la CFR, când Camora are o concurență atât de serioasă pe post. Portughezul pare să-și fi câștigat deocamdată postul de titular, după partidele amicale.

Deac revine pe dreapta

Dan Petrescu nu a fost de acord cu ideea lui Miriuță de a-l juca pe Ciprian Deac în centrul liniei mediene, poziție din care a fost la un pas să se transfere la FCSB. În echipa „Bursucului” acesta revine pe poziția de mijlocaș dreapta, post pe care a fost folosit în toate cele 3 partide amicale, în care a evoluat. Portughezul Moutinho, cam singurul care îi poate face concurență lui Deac este ultimul sosit și mai are de recuperat la nivelul pregătirii fizice.

Hoban, titular de drept

Hoban va fi un „punct fix” în echipa lui Dan Petrescu. Mijlocașul readus în România din Israel, unde a luat două campionate, este așteptat să înceapă titular acesta campionat. Și pentru posturile de mijlocași centrali va fi însă bătălie mare. În afara lui Hoban mai sunt Nistor, Pelayo, Laurențiu Rus, Yasin Hamed sau Andrei Mureșan. Dintre aceștia se va căuta încă un mijlocaș, lângă Hoban. Nistor este clar favorit, dar în prima etapă ar putea apărea Andrei Mureșan, care a făcut cuplu cu Hoban la două partide amicale. Este puțin probabil ca Nistor, care n-a prins niciun joc amical, să înceapă titular din prima etapă.

Păun, titular până la revenirea lui Culio

Pe flancul stâng se pregătește terenul pentru Culio. „Este același pe care îl știam. E la fel de bun”, spune Iuliu Mureșan. Argentinianul nu este încă sută la sută pregătit fizic, iar Păun îi va lua locul în primele jocuri oficiale, din primul minut. Atacanții s-au ales singuri în stagiul de pregătire din Slovenia.

Omrani și Bokila, „tunarii” lui Petrescu

Bilel Omrani a devenit indispensabil și a câștigat clar duelul cu Urko Vera. Cu 4 goluri în 5 partide, francezul a pus mâna pe un tricou de titular, alături de vedeta Bokila, care a arătat și el că este la un nicel fizic care îi permite să înceapă titular încă din prima etapă. Două goluri a marcat congolezul în amicale, iar cuplul Omrani – Bokila a fost folosit în 3 din cele 5 meciuri.

Cum ar putea arăta CFR în prima etapă: Mincă – Manea, Horj, Vinicius, Camora – Deac, Hoban, A. Mureșan, Păun – Omrani, Bokila

Echipa ideală CFR: Duka – Manea, Luchin, Vinicius, Camora – Deac, Hoban, Nistor, Culio – Omrani, Bokila.

3 victorii și 2 egaluri a reușit CFR, în stagiul de pregătire din Slovenia

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup