CFR și-a susținut cauza la Lausanne. Ce au invocat la TAS și când vor afla clujenii dacă își primesc înapoi cele 6 puncte luate de comisiile FRF

CFR și-a susținut cauza la Lausanne. Ce au invocat la TAS și când vor afla clujenii dacă își primesc înapoi cele 6 puncte luate de comisiile FRF
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Juriștii clubului clujean și-au expus ieri pledoaria în procesul în care clubul CFR încearcă să-și recupereze cele 6 puncte cu care a fost penalizat.
  • Decizia TAS va veni cel mai devreme pe 13 noiembrie, după cum li s-a comunicat oficialilor clujeni.

Miercuri a fost o nouă zi importantă în confruntarea dintre CFR și comisiile FRF. De această dată, cele 6 puncte reținute la începutul sezonului, au reprezentat cauza procesului intentat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. În luna mai, Comisia de Licențiere a decis penalizarea celor de la CFR, dar și a Petrolului, cu câte 6 puncte, ce au fost reținute în actualul sezon. Penalizarea a fost decisă pentru că cele două cluburi au raportart datorii către jucători și către alte cluburi, la momentul depunerii manualului de licențiere. Cum Comisia de Apel, din cadrul FRF, a păstrat decizia Comisiei de Fond, oficialii CFR-ului s-au adresat celor de la TAS.

Se bazează tot pe Legea Insolvenței

Ieri a fost analizat cazul la Tribunalul de la Lausanne, iar clujenii au susținut, în mare, același argument ca și în cazul procesului câștigat cu FRF, pentru penalizarea cu 24 de puncte, din sezonul trecut. Juriștii CFR-ului au invocat Legea Insolvenței, care nu permite unei societăți să achite datoriile, decât în urma unui plan de reorganizare. Cum CFR era în plin proces de creare a planului de reorganizare și își declarase deja insolvența, juriștii clubului spun că plățile pentru care clubul a fost penalizat cu 6 puncte nu puteau fi efectuate.

TAS a mai schimbat o dată clasamentul în Liga I

CFR a câștigat la TAS un proces similar, în luna mai. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis atunci anularea penalizării de 24 de puncte, dictată de Comisiile FRF pentru datorii către mai mulți jucători, tocmai din motivul că CFR-ul este un club aflat în insolvență. Pe acest succes se bazează și acum oficialii clujeni, când spun că își vor recâștiga încă o dată punctele. După ce clujenii și-au expus pledoaria au fost înștiințați că decizia TAS nu va veni mai devreme de 13 noiembrie.
 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…