Centrele de Excelență ale Federației Române de Fotbal vor deveni Centre Naționale de Pregătire

Centrele de Excelență ale Federației Române de Fotbal vor deveni Centre Naționale de Pregătire
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Fotbal a anunțat luni, pe site-ul oficial, transformarea celor patru Centre de Excelență pentru Juniori în două Centre Naționale de Pregătire, ce vor fi amplasate la Timișoara și Târgu Mureș.

După doi ani de la deschiderea primului Centru de Excelență, Federația Română de Fotbal a decis să susțină financiar instituțiile, întrucât Ministerul Tineretului și Sportului nu a acordat centrelor respective, Certificatul de Identitate Sportivă. Din cele patru Centre de Excelență de la Buzău, Timișoara, Deva și Târgu Mureș, vor fi selecționați 60 de juniori din cei 120 legitimați în acest moment, pentru Centrele de Pregătire.

Centrele de Excelență vor fi comasate în două Centre de Pregătire, este vorba despre Timișoara și Târgu Mureș. La Timișoara se vor pregăti juniorii născuți în anul 2000, iar cei născuți în 2001 la Târgu Mureș. Proiectul Centrelor Naționale va continua atât timp cât se va constata lipsa dezvoltării academiilor de fotbal, dar și pentru a le oferi cele mai bune condiții de pregătire juniorilor români care nu sunt legitimați la academiile deja existente.

Comunicatul integral, postat pe site-ul oficial al FRF:

„Federația Română de Fotbal consideră că pregătirea centralizată a juniorilor este unul dintre elementele absolut necesare dezvoltării fotbalului românesc, iar acest proiect va continua, după ce în această vară cele patru Centre de Excelență vor fi comasate în două Centre Naționale de Pregătire.

Prima fază a proiectului s-a încheiat după doi ani de la deschiderea primului Centru de Excelență. În această perioadă, juniorii cooptați au trecut printr-un proces de selecție continuă și au fost evaluați în urma unor teste și analize ale meciurilor jucate. Selecția este necesară pentru a continua în piramida performanței. Federația Română de Fotbal a analizat situația și a decis ca pentru noua etapă să se creeze două Centre Naționale, unul la Timișoara, unde se vor pregăti jucătorii născuți în 2000, și unul la Târgu Mureș, pentru cei născuți în anul 2001. Astfel, din cei 120 de jucători care se aflau în cele patru Centre de Excelență, Timișoara, Târgu Mureș, Deva și Buzău, sunt selecționați cei mai buni 60 pentru cele două Centre Naționale. Proiectul Centrelor Naționale va continua atât timp cât se va constata lipsa dezvoltării academiilor de fotbal ale cluburilor, dar și pentru a oferi cele mai bune condiții de pregătire tinerilor jucători români care nu sunt legitimați în cadrul academiilor deja existente.

Conceptul pregătirii centralizate este promovat de UEFA, care susține și finanțează proiecte specifice naționale, așa cum este și cazul celor inițiate de Federația Română de Fotbal. Proiecte similare de pregătire centralizată se implementează și în alte țări din Europa.

Întrucât Ministerul Tineretului și Sportului nu a acordat Certificatul de Identitate Sportivă (CIS) Centrelor de Excelență create în parteneriate cu autoritățile locale, Federația Română de Fotbal a hotărât să susțină financiar în totalitate cele două Centre Naționale de Pregătire. Echipele noilor centre vor participa în competițiile organizate de FRF ca selecționate ale Federației.”

Mediafax

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…