Cel mai emoționant moment al etapei: „I-am spus: «Bravo, mami!» Și el plângea!”

Mama mijlocașului, Dorina Rotariu (47 de ani), povestește pentru ProSport momentul în care a simțit că e cea mai fericită femeie din lume

În urmă cu 18 ani, toate analizele le indicau soților Rotariu că vor avea încă o fată!

Sprintul pe scări ce a urmat golului înscris de fotbalistul care ieri a împlinit 18 ani a fost primul din viața doamnei din Timișoara

Celebrarea golului de 1-0 pentru Dinamo a generat o imagine emoționantă. Mama, Dorina, nu ar da acea strângere de mână pentru nicio comoară din lume. A slăbit două kg până a ajuns la întâlnirea cu fiul său. Băiatul, Dorin, a făcut poate cel mai ușor sprint al vieții. Pentru a ajunge la o depărate de trei bătăi de inimă de femeia care în urmă cu fix 18 ani îl aducea pe lume.

Cu ce puteți compara sentimentul pe care l-ați avut în momentul în care…
Mă simt exact ca și atunci când l-am născut, cea mai fericită mamă din lume! Pentru că în urmă cu 18 ani toate analizele îmi spuneau că voi avea fată. Și noi eram pregătiți pentru o surioară pentru Adela (n.r. sora mai mare). N-aveam nici nume pentru băiat și pentru că n-am avut niciun fel de inspirație… i-am spus Dorin. De la numele meu. Aveam pregătit doar numele pentru o fată.

Care era?
Nu pot să spun, să nu se supere fetița mea.

„Mă uit pe poze, pe filmare”

Dar cum v-ați așezat în acea parte a stadionului? Cum a știut că sunteți acolo?
Acolo am avut biletele și eu și soțul meu am ajuns încă de la ora 7 seara pe stadion. Și, chiar dacă nu ne-au lăsat să intrăm imediat, am stat și am așteptat. Apoi el ne-a văzut unde ne-am așezat încă de la încălzire și ne-a avut mereu în câmpul lui vizual.

Ați mai făcut vreodată un asemenea sprint pe scări?
Niciodată! Chiar dacă am practicat în copilărie gimnastica, nu am mai avut vreodată o astfel de reacție. E cel mai frumos gest pe care un copil îl poate face unei mame și mie nici acum nu-mi vine să cred, mă uit pe filmare, pe poze… Stau în pat, nu mă simt prea bine și nici n-am închis un ochi astă-noapte.

Cum a fost acel gest?
L-am văzut pe Dorin că-și întinde brațele spre zona în care eram eu și parcă mi-a transmis energia necesară pentru a coborî atât de repede scările. Prin astfel de gesturi îmi arată că eu contez în viața lui și aș vrea ca orice mamă să aibă astfe de bucurii.

La acea îmbrățișare i-ați șoptit ceva. Ce i-ați spus?
Bravo mami! Și el plângea!

Plângea?
Da, niciodată nu l-am văzut că plânge. Erau lacrimile descătușării, bucuriei, lacrimile unei iubiri infinite. Eu pentru că nu m-am simțit prea bine, n-am fost decât la două meciuri de când el se află la Dinamo, dar am fost mereu aici, alături de el, pentru că m-am mutat în București.

Ați lăsat Timișoara. Poate fi numit sacrificiu ce ați făcut dumneavoastră?
Nici vorbă. Pentru copilul meu aș face orice și știu că fotbalul e un mediu în care puțini copii reușesc, el e mai cuminte, dar eu sunt aici și voi fi mereu pentru că el e încă un copil. Un copil care de ziua lui mi-a făcut mie cea mai mare bucurie. Mi-a adus aminte de ziua în care l-am născut.