Ce a făcut Budescu imediat după ce Dică l-a anunțat că vede de pe bancă repriza a doua a meciului cu Astra: „Am trimis ‘secundul’ după el!”

Ce a făcut Budescu imediat după ce Dică l-a anunțat că vede de pe bancă repriza a doua a meciului cu Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică (37 de ani) a surprins pe toată lumea în momentul în care l-a schimbat pe Constantin Budescu (29 de ani) pentru a doua oară consecutiv la pauza unui meci al celor de la FCSB (3-0 cu Astra, la Giurgiu). De data aceasta, însă, „evenimentul important” nu a mai fost urmat de nervi, ca în cazul finalului partidei cu CS U Craiova, când vedeta FCSB și-a criticat public antrenorul.

Tânărul antrenor al vicecampioanei i-a transmis lui Budescu, în vestiar, că nu va mai ieși pe teren, iar reacția mijlocașului ofensiv a fost una cât se poate de liniștită. Calm, nu nervos precum după meciul cu CS U Craiova, Budescu s-a schimbat în trening și a ieșit să urmărească startul reprizei a doua de pe tunelul care duce la vestiarele stadionului „Marin Anastasovici” din Giurgiu: „Am vorbit cu Budi, l-am schimbat pentru că avea un cartonaș galben și, venind pe culoar aici, intrând la vestiar, am văzut că erau unele discuții cu arbitrii și îmi era teamă să nu ia al doilea cartoaș galben, de-asta l-am schimbat. Am trimis antrenorul secund să vorbească cu el, pentru că nu aveam timp în pauză, a înțeles acest lucru”, a dezvăluit Dică, la finalul meciului.

Imediat după pauză, Dennis Man a făcut 2-0, Pintilii a marcat un gol superb, pentru 3-0, iar liderul FCSB-ului s-a dus să se bucure fix în zona în care se afla Budescu: „Erau toți aici, pe tunel. Era și Budi, era și Făiniși (n. red – Cătălin Făiniși, ofițerul de presă de la FCSB), era și un om din staff-ul tehnic și ne-am bucurat cu toții. Important este că suntem o echipă unită”, a spus Pintilii.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele