Cârțu: „Partida cu Voluntari trebuie câștigată, dacă vrem să mai prindem play-off-ul”. Ce spune despre demitere

Redactor:
Cosmin Staicu
Cârțu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS Universitatea Craiova întâlnește pe FC Voluntari, vineri, de la ora 18.30, pe arena din Ștefan cel Mare, în primul meci al etapei a noua, iar directorul tehnic al alb-albaștrilor, Sorin Cârțu, spune că partida este una foarte importantă pentru echipa sa, ținând cont de numărul mic de puncte acumulat până acum. „Noi la fiecare meci ne propunem să câștigăm, dar până acum nu prea am reușit. Au mai rămas 18 etape pentru a ne îndeplini obiectivul, avem un număr mic de puncte și mult înfrângeri, deci nu suntem în grafic. Fiecare meci devine foarte important. Partida cu Voluntari trebuie câștigată, având în vedere pretențiile noastre, jucăm la o nou-promovată, calculele hârtiei de indică favoriți, deși când am avut acest statut nu am reușit ce ne-am propus. Ca noutăți, Popov și Kay sunt apți de efort, dar nu știm ce tonus competițional au”

Cârțu spune că anumite probleme medicale în lot și unele erori individuale apărute pe finalurile de joc au făcut ca echipa să fie într-o situație dificilă: „Atmosfera este bună la echipă, jocul a fost unul bun, cu excepția primei reprize cu Viitorul, care a fost lamentabilă. Realizările însă nu au fost pe măsura jocului prestat, iar locul ocupat nu ne convine deloc. Știm că este nedrept acest număr de puncte, dar nu avem ce face. Trebuie să eliminăm greșelile personale și să evităm golurile primite pe final. Avem jucători care au avut pauze în pregătire, precum: Bancu, Ferfelea, Curelea, Madson, Ivan, Zlatinski și acest lucru încă se vede în exprimarea lor. În plus, am avut 4 funași centrali, iar 3 dintre ei s-au accidentat, am fost nevoiți să-l reprofilăm pe Dumitraș”

Cârțu: „Nu am primit ultimatum din partea conducerii”

„Sorinaccio” spune că el și Săndoi nu au primit ultimatum din partea conducerii clubului și că obiectivul, de intrare în play-off, poate fi îndeplinit. Cârțu spune că din cauza bugetului redus al clubului nu au fost aduși jucătorii pe care el și-i dorea, respectiv: Hamroun, Teixeira, Boldrin, Wellington.

„Nu schimb eu obiectivul, mă încadrez în ce spune clubul, de asta sunt plătit. Am dovedit că putem crea o serie de invincibilitate, dar acele succese de anul trecut ne-au transformat în victimele propriilor rezultate, pentru că toată lumea ne judecă în funcție de imaginea făcută în sezonul precedent. Nu am primit niciun ultimatum din partea conducerii. Eu mi-aș fi dorit mai multe transferuri în vară, dar ne-am adaptat bugetului clubului. Nu fac eu managementul, eu am propus jucători precum: Hamroun, Teixeira, Boldrin, Wellington. Probabil că sunt probleme financiare, din moment ce acești jucători nu au ajuns la noi. Eu și Săndoi antrenăm ce ni s-a pus la dispoziție și ne-am asumat obiectivul de a intra în play-off. Îl putem îndeplini dacă eliminăm greșelile individuale. Noi nu dăm lovitura decisivă, iar apoi greșim și primim gol. La meciul Șahtior – Rapid Viena mingea a lovit bara în ultimul minut, iar oaspeții au pierdut 30 de milioane de euro, ăsta este fotbalul”

Fundașul ivorian Stephane Acka a declarat: „Mergem la Voluntari să câștigăm, suntem montați. Am jucat bine în fiecare meci, dar ne-a lipsit ceva pentru a face mai multe puncte. Suntem coștienți că putem bate pe oricine, nu avem o presiune suplimentară creată de situația din clasament. Obiectivul este să jucăm cât mai bine, să luăm ceva de la fiecare meci, vom vedea apoi unde ne vom clasa la final”
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…