„Câini” fără speranță: Vaslui – Dinamo 4-1! Roș-albii au suferit cel mai drastic eșec al anului și spun „adio” Europei

  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Vaslui a câștigat pentru a șaptea oară la rând împotriva lui Dinamo, lucru datorat, în bună măsură, lui Liviu Antal, autor al unui gol și a unui assist

Celeban a marcat al șaptelea gol pentru Vaslui, egalându-l pe Sănmărtean în clasamentul golgheterilor galben-verzilor

„Ne e foarte greu să mai prindem Cupele Europene!”. E deja un clișeu care s-a înrădăcinat în „Ștefan cel Mare”, mai ales după înfrângerea cu Steaua de etapa trecută, 0-2. Cele patru puncte care o despărțeau pe Dinamo de locul patru par insurmontabile în trei etape. Numai că la Vaslui, mirajul unei calificări în competițiile continentale a revenit brusc printre „câini”, asemenea unei ploi de vară în mijlocul unei zile toride. „Șocul” de la Târgu Jiu, Pandurii – Brașov 2-3, după ce gazdele au condus cu 2-1 până în minutul 89 și remiza dintre Petrolul și Astra, 1-1, au adus-o pe Dinamo în postura de a ajunge la numai două puncte de locul secund. Condiția esențială însă e o victorie pe municipalul vasluian.

Strătilă, primul gol în Liga I pentru Dinamo
În teorie lucru nu foarte dificil, judecând după ultimele prestații ale moldovenilor. Doar că statistica nu este de partea lui Dinamo și spune, prin cifre seci, că în precedentele șase meciuri de campionat, galben-verzii au câștigat mereu în fața alb-roșilor. Și tradiția pare a dori să-și urmeze cursul firesc și în această seară, iar Antal reia cu capul în plasă o centrare perfectă a lui Sănmărtean (22). Lipsită de aportul a trei oameni de creație, după ce, rând pe rând, Munteanu, Matei și Boubacar s-au accidentat, Dinamo reacționează neașteptat de bine. Curtean trimite o diagonală excelentă pentru Strătilă, care preia mingea cu capul, pe poziție viitoare, și trece ca un glonț pe lângă Sălăgeanu, rămânând singur cu Straton, pe care îl învinge fără probleme (28). Primul gol în campionat pentru mijlocaș de când îmbracă tricoul „câinilor”, iar Cornel Țălnar se poate gândi la a opta victorie din 2013.

Radu și Roman, debut în Liga I
Visul „Țânțarului” este însă întrerupt brutal de „capul” lui Celeban, cel care plutește peste apărarea lui Dinamo în urma unei centrări a aceluiași Sălăgeanu (32). 2-1 pentru gazde, scor numai bun de conservat, mai ales că „dirijorul” Sănmărtean părăsește terenul accidentat (34). Înlocuitorul său însă, Nicușor Stanciu, mijlocaș care din vară va îmbrăca tricoul Stelei, vrea să se pună de pe acum bine cu fanii roș-albaștri și fructifică simplu o minge pe care Antal i-o oferă pe tavă, în fața porții (60). Înlemnit pe bancă, Țălnăr nu se mai gândește la vreun punct și le oferă șansa debutului în prima ligă lui Andrei Radu și Alin Roman. Ultimul, fundaș stânga de numai 16 ani (!), este pus, în locul lui Rus, să-l marcheze tocmai pe Antal, MVP-ul meciului. Puștiul reușește să-l anihileze cu succes, dar Tendeng desface apărarea lui Dinamo în centru și-l lasă singur pe Temwanjera cu Bălgrădean, iar africanul stabilește scorul final, 4-1 (89).

Echipele de start:

FC VASLUI: Straton – Milanov, Varela, Celeban, Sălăgeanu – Jumisse, Caue – Antal, Sânmărtean, Buhăescu – Temwanjera

Antrenor: Gabi BALINT

Rezerve: Cerniauskas, Stanciu, Tendeng, Costin, Nedzipi, N’Doye, Cordoș

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA VASLUI – DINAMO

DINAMO: Bălgrădean – Rus, Luchin, Grigore, Nica – Strătilă, Dandea, Tudose, Curtean – Dănciulescu, Alexe

Antrenor: Cornel ȚĂ‚LNAR

Rezerve: Naumovski, Scutaru, Axente, And. Cristea, A. Radu, A. Roman, Stănescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Locuința lui Salman Khan, ținta unui atac armat. Cum se simte marele actor
Locuința lui Salman Khan, ținta unui atac armat. Cum se simte marele actor
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…