„Briliant” șters. Mutu n-a avut nicio realizare în meciul cu „U” Cluj: „Nu ne-a impresionat”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Adrian Mutu a fost în centrul atenției doar în afara terenului, la Cluj, el neavând niciun șut pe poartă în meciul din Cupa Ligii cu „U” Cluj.
  • Atacantul a pierdut toate duelurile aeriene și a reușit un singur dribling în 30 de minute, atât cât a petrecut pe terenul de joc.
  • Ionuț Neag nici nu începuse fotbalul când Mutu juca la Inter, dar n-a pierdut niciun duel cu „Briliantul”.

Vedeta Petrolului a atras toate privirile înainte și după jocul din Cupa Ligii cu Universitatea Cluj, de duminică seară, scor 1-0. A fost solicitat pentru autografe și fotografii, chiar și observatorul jocului primind o semnătură din partea fostului decar al naționalei. Adrian Mutu este unul dintre argumentele lui Răzvan Lucescu pentru a duce titlul la Ploiești, dar, la Cluj, „Briliantul” a fost extrem de șters.

Atacantul n-a mai fost omul din amicale, când a devenit cel mai prolific dintre jucătorii Petrolului, cu patru goluri în cinci partide. În jocul cu Universitatea n-a avut nicio realizare de excepție, în cele 30 de minute cât a jucat. Fosta vedetă a naționalei a atins mingea de 11 ori, dar nu a creat pericol pentru poarta clujeană. Mutu a avut două lovituri libere, una directă și una indirectă, dar prima a executat-o peste poartă, iar cea de-a doua a fost respinsă ușor de apărarea lui „U”.

„Petrolistul” s-a zbătut mult în fața careului mare, dar a intrat de puține ori în combinații cu coechipierii săi. A dat patru pase, dintre care trei în față, dar niciuna dintre ele decisivă. Lui Mutu nu i-au ieșit nici acțiunile individuale. A pierdut un duel „unu la unu” în careul mare al clujenilor, cu Petar Jovanovic, și a fost deposedat într-o altă acțiune.

De asemenea, „Briliantul” a reușit un singur dribling, după care a urmat o centrare prea lungă. Două mingi pierdute și o poziție de offside, completează o seară neagră pentru Adrian Mutu.

Atacantul nu i-a speriat nici pe fundașii centrali clujeni. „Nu m-a impresionat că a intrat Mutu. Putea să intre oricine, important era să nu luăm gol”, a spus Emil Ninu, completat de Ionuț Neag: „Eram concentrat la meci și nu am avut emoții când a intrat”.

Neag avea 6 ani când Mutu juca la Inter

Unul dintre fundașii care l-au blocat pe Mutu în partida de duminică seara are doar 20 de ani. Ionuț Neag nu începuse nici școala și nici fotbalul când „Briliantul” s-a transferat de la Dinamo la Inter. „S-a văzut imediat că are multă experiență și calitate, dar știam că nu poate întoarce rezultatul de unul singur. Era greu, mai ales că jucau și în 10 oameni. Din fericire, nu i-am dat multe oportunități. Proteja foarte bine mingea și avea demarcări diferite de ale altor atacanți. Asta am remarcat la el”, povestește Neag duelul cu Adrian Mutu.


Ionuț Neag (foto, în dreapta) a avut o evoluție bună în defensiva Universității și în fața lui Mutu. Foto: Dan Tăuțan

Fundașul lui „U” Cluj a plecat în 2012 la Petrolul, dar a jucat doar cinci meciuri la Ploiești. Acum spune că a privit meciul de duminică ca pe o revanșă. Neag nu vrea să-l impresioneze însă pe Răzvan Lucescu, ci pe Victor Pițurcă, pentru a-l chema la națională. „N-a fost chiar un meci ca toate celelalte pentru mine. Am vrut poate să demonstrez că puteam să joc mai mult la Petrolul. Sper să rămân titular la Universitatea și să-mi împlinesc visul de a juca la o formație mare din Occident. Sper de asemenea să ajung cât mai repede și în echipa națională”, spune Ionuț Neag.
 

Statistica lui Mutu cu „U” Cluj  
Mingi jucate 11
Mingi pierdute 4
Pase reușite 3
Pase greșite 1
Șuturi pe poartă 0
Șuturi spre poartă 1
Dribliguri reușite 1
Surprins în offside 1

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
NU mai au voie să cumpere țigări. INTERZIS pentru cei născuți după 1 ianuarie 2009
NU mai au voie să cumpere țigări. INTERZIS pentru cei născuți după 1 ianuarie 2009
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…