Borcea: "Nu acceptăm un egal cu Steaua!"
Cristi Borcea consideră că echipa sa este obligată să învingă în
derbiul cu Steaua de valoarea lotului şi de rezultatele directe
obţinute în ultimele întâlniri."E un meci pe care noi îl
aşteptăm, care din păcate se joacă doar de două ori pe an, în care
jucătorii nu se gândesc la familii sau bani şi trăiesc pentru
aceste două jocuri. Din fericire noi am câştigat prima partidă şi
simt că o vom câştiga pe aceasta. Nu-mi aduc aminte ca Dinamo să fi
câştigat ambele partide cu Steaua, ar fi ceva extraordinar. Va fi
un sacrificiu total al jucătorilor. Am emoţii înaintea fiecărei
partide, dar acum e ceva special. La un meci Dinamo -Steaua nu
numai eu le iert toate păcatele jucătorilor ci şi suporterii. Nu
acceptăm un rezultat de egalitate la valoarea lui Dinamo, la ce a
jucat în ultimul timp. Jucătorii nu pot intra cu mentalitatea unui
egal când ei merg la sacrificiul total. Eu cred că vom învinge cu
2-0. Mâine se va merge la luptă, e o luptă pe care suntem
condamnaţi să o câştigăm. Valoarea şi palmaresul din ultima vreme
ne obligă să câştigăm mâine", a mai spus Borcea.
Referitor la primele de joc ale dinamoviştilor, Borcea a specificat
faptul că acestea se vor acorda în cazul unei victorii: "La
meciul Dinamo-Steaua nu s-a pus problema banilor niciodată, dar
sigur că jucătorii vor fi răsplătiţi în cazul unei
victorii".
Cristian Borcea consideră că o eventuală împăcare dintre Gigi
Becali şi Gheorghe Hagi nu este de bun augur pentru dinamovişti.
"Nu e bine că s-au împăcat pentru că ne-a făcut atâtea zile
negre ca jucător şi nu mai vrem să ne facă şi ca
antrenor", a mai spus Borcea.

Borcea: "Nu acceptăm un egal cu Steaua!"


















felicitari ziarelor care mediatizeaza intens ultimele gunoie din romania!!!!!!!!!!!!!!!!
Cautam urgent persoane interesate sa lucreze la domiciliu pe internet. Salariu 1000Euro Garantam prin contract plata salariului. Rugam seriozitate maxima !
Detalii cu privire la oferta la Mail :
mirajulnaturii@yahoo.com
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Aplici doar un sistem gratuit si foarte elegant de lucru numai pe Internet (marketing,publicitate)si castigi bani !
http://mirajulnaturii.shopmania.biz/about.html