BOMBĂ‚ la Rapid, în cel mai important moment al sezonului!** Pleacă Dinu „Vamă”, Lucescu Jr. l-ar putea urma la iarnă!

BOMBĂ‚ la Rapid, în cel mai important moment al sezonului!** Pleacă Dinu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu numai câteva ore înaintea meciului decisiv cu Legia, la Rapid conflictul dintre patronul George Copos și președintele Dinu Gheorghe a atins punctul maxim. Practic, spun surse din club, în proporție de 99 la sută, de ieri giuleștenii nu mai au conducător.

În declarații, atât o parte, cât și cealaltă au încercat să păstreze aparențele. „Nu pot să plec, că trebuie să plătesc!”, a spus sec „Vamă”, cel care a mai încercat în două rânduri să își dea demisia. „Avem meci joi. Nu destabilizați!”, s-a mulțumit să spună George Copos, cel care ieri a fost prezent la antrenamentul condus de Răzvan Lucescu. Un veritabil război al nervilor, știut fiind faptul că ruperea unilaterală a contractului l-ar obliga pe cel care inițiază demersul să vireze în contul celuilalt aproape 400.000 de euro.

Copos l-ar fi ofertat pe Roberto Verdeș
În spatele aparențelor însă e aproape cert că Dinu Gheorghe va pleca. Faptul că nu mai are ultimul cuvânt în club, aducerea la începutul săptămânii, peste capul lui, a lui Ciprian Panait plus „dezvăluirile” făcute de Becali, cel care l-a jignit crunt, afirmând totodată că însuși finanțatorul giuleștean l-a îndemnat să „îl pună la punct” pe „Vamă” l-au determinat să spună stop colaborării cu Copos. Rămâne de stabilit în ce condiții se va produce despărțirea. Încă un element care confirmă ipoteza este constituit de încercarea disperată a patronului, ieri după prânz, de a numi un nou președinte la Rapid. Renumit pentru capacitatea de a face față situațiilor de acest gen, Copos l-a ofertat pe Roberto Verdeș. Unul dintre directorii de la SEG, firma care se ocupă de marketingul FRF, este un apropiat al clubului din Grant, al lui Răzvan Lucescu, dar și al lui Dinu Gheorghe. De altfel, din acest din urmă motiv, Verdeș l-ar fi refuzat pe patronul de la Ana. Răzvan Lucescu a încercat să își țină echipa conectată la meciul de mâine, dar e clar că toată lumea e bulversată și, foarte posibil, la iarnă Copos ar putea rămâne și fără antrenor.

Copos a fost prezent aseară la antrenamentul Rapidului pentru a-și anunța fotbaliștii că astăzi vor primi în sfârștit salariile și primele restante. UEFA a virat ieri un milion de euro, primă pentru calificarea în grupele Europa League

„Am încercat de două ori să-l conving pe Copos să rupem contractul pe cale amiabilă, dar nu am putut”
Dinu Gheorghe, pentru Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…