Becali negociază plecarea lui Gnohere! Oferta foarte bună pe care o are pe masă pentru cel mai eficient jucător din lot

Becali negociază plecarea lui Gnohere! Oferta foarte bună pe care o are pe masă pentru cel mai eficient jucător din lot
  • Publicat:
  • Actualizat:

Remarcat de Becali, Eddy Harlem Gnohere (30 de ani) e din nou aproape de despărțirea de FCSB. Destinația atacantului francez ar putea fi zona arabă, iar discuțiile finale se vor purta după meciul cu Hajduk, din această seară.

Gigi Becali ar fi gata să se despartă de vârful cu origini ivoriene pentru trei milioane de euro și, potrivit Fanatik, ar avea pe masă o ofertă tentantă, de două milioane de euro, venită din țările arabe. Conștient că sezonul depinde în mare parte de dubla cu Hajduk Split și de parcursul european, finanțatorul vicecampioanei i-a anunțat pe arabi că se va pune la masa discuțiilor abia după partida retur cu Hajduk Split, când va ști dacă echipa sa e calificată în play-off-ul Europa League sau se va concentra doar pe campionat și Cupa României.

Luni, omul de afaceri a dezvăluit ce planuri are cu Gnohere:  „La revedere, nu-l mai dau pe Bizon. Acum o lună de zile, de exemplu, am zis că vreau un milion de euro pe el. M-au sunat, au zis că-mi dau un milion, iar eu am zis că vreau să-mi dau un milion și jumătate. M-au sunat ieri, mi-au zis că-mi dau un milion și jumătate, dar le-am zis că vreau două. Unde găsesc eu cu două milioane atacant ca Bizonul, care aseară a dat trei goluri? Că a dat trei goluri! Păi, cum să-l mai dau? Îl dau, dar doar pe trei milioane de euro”, spunea Becali, ale cărui planuri s-ar putea schimba, însă, dacă FCSB e eliminată de Hajduk în turul al treilea al Europa League.

Cu patru goluri în șase meciuri jucate în acest sezon, Gnohere e cel mai eficient fotbalist din lotul vicecampioanei și va începe titular partida cu Hajduk (21:30, Arena Națională).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele