Becali tremură până la derby!** ‘Confesiunea’ din lojă: „Nu jucăm nimic, ne dă Dinamo cu terenul în cap!” Cum a scăpat Ilie Stan de la demitere:

Becali tremură până la derby!** 'Confesiunea' din lojă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Haosul la Steaua s-a instalat și nu are de gând să plece prea curând. Ultimul episod s-a înregistrat sâmbătă, atunci când Gigi Becali era decis să îl demită pe Ilie Stan în cazul în care roș-albaștrii nu învingeau echipa lui Șumudică. Doar asistentul Cristi Nica l-a păstrat pe tehnician în funcție, după ce a dictat un penalty inexistent la Mihai Costea.

Autoritatea lui Ilie Stan seamănă din ce în ce mai mult cu cea a unui profesor suplinitor. Antrenorul urma să fie schimbat în cazul în care echipa sa nu obținea cele trei puncte cu Brașov. „Nu jucăm nimic, nu mă interesează că vine meciul cu Dinamo sau cu Schalke. Ne dau ăia cu terenul în cap dacă îl mai țin pe Ilie antrenor. Plus că nici nu se înțelege cu jucătorii”, s-a confesat patronul Stelei apropiaților în loja de pe Național Arena. Drept urmare, în cazul în care s-ar fi terminat urât cu Brașovul, Gigi era decis să îl anunțe pe „Iliesta” că nu mai este principalul roș-albaștrilor. Iar dacă jucătorii nu prea l-au ajutat pe tehnician, o mână de ajutor a dat asistentul Cristi Nica. „Fluerașul” a dictat un penalty pentru Steaua, deși între Mihai Costea și portarul Felgueiras nu a existat contact.

Becali a cerut explicații la pauză
Liniștea în lojă, dar și pe banca tehnică a venit în momentul în care Rusescu a transformat „cadoul” lui Nica, dar și așa, Becali a schimbat registrul și a început să conteste mutările lui Stan. A pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Narcis Răducan, directorul sportiv al Stelei. „Nu trebuia Ilie să îl schimbe pe Mihai, pentru că nu a făcut-o din obrăznicie, ci ca un copil care se alintă, ca și cum mingea era jucăria lui. L-am întrebat pe Narcis ce s-a întâmplat și el mi-a zis că nu va mai juca pentru că nu a respectat sarcinile. M-am blocat și i-am zis: «Cum să nu joace?»”, a dezvăluit chiar Becali la finalul partidei.


Ce să facă Hagi, n-a mai fost la echipă? Să vină și poate mă pune pe mine să mă ocup de echipa a doua
Ilie Stan, antrenor Steaua

Nu am revăzut meciul, dar cred că Felgueiras l-a lovit pe Mihai Costea în umăr sau în piept
Cristi Nica, arbitru asistent, imediat după Steaua – Brașov


Ilie Stan s-a luat de MM!
Tehnicianul Stelei nu a rămas dator vizavi de acuzele lui Meme, cel care spunea că de când Ilie Stan este la echipa roș-albastră, a văzut doar niște execuții senzaționale ale fotbaliștilor. „Eu încerc să schimb ceva la echipa asta. Ce să spun despre Mihai Stoica? Uitați-vă la selecția pe care o avem și felul în care a alcătuit lotul Stelei din acest sezon”, a spus Ilie Stan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Taxa obligatorie de la 30 SEPTEMBRIE. S-a dat ordinul direct de la Guvern
Taxa obligatorie de la 30 SEPTEMBRIE. S-a dat ordinul direct de la Guvern
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!