Bate sau pleacă!** Napoli are nevoie de 6 puncte cu Sportul și Pandurii pentru a nu fi demis

Redactor:
Adrian Iosub
Bate sau pleacă!** Napoli are nevoie de 6 puncte cu Sportul și Pandurii pentru a nu fi demis
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă, săptămâna trecută, Nicolo Napoli i-a oferit lui
Adrian Mititelu lămuririle cerute de acesta după egalul cu Astra,
tehnicianul nu a scăpat de griji. Acesta e obligat să câștige
următoarele două jocuri pentru a fi sigur că rămâne în Bănie cel
puțin până la vară.

Pentru a nu se afunda și mai mult în zona periculoasă,
Universitatea trebuie să câștige cu Sportul și Pandurii. Miza
următoarelor două jocuri este una mare și pentru Napoli. Acesta a
fost băgat deja în ședință de Adrian Mititelu după ce echipa „a
reușit” să adune doar două puncte în patru jocuri, astfel că
italianul nu își mai permite și alți pași greșiți, mai ales în fața
unor echipe aflate în urma Științei în clasament. Practic, cum
obiectivul anunțat de conducere și jucători este obținerea a șase
puncte în următoarele două jocuri, acesta a devenit automat și
ținta de care depinde în mare măsură scaunul lui Napoli.

„E un
meci capital!”

Mihai Costea este conștient și el că partida cu Sportul este
crucială. „E un meci capital pentru noi. Dacă nu luăm trei puncte,
e grav. Sperăm să începem cu Sportul seria victoriilor, să ieșim
cât mai repede din zona retrogradării”, a declarat Mihai Costea,
susținut de antrenorul Nicolo Napoli: „Pauza a fost bună
pentru noi, ne-a prins bine, am muncit în această perioadă. Ne
așteaptă un meci foarte important, pe care trebuie să-l câștigăm
pentru clasament, pentru moral, pentru prima mea victorie de la
revenirea la Universitatea. E un moment dificil, trebuie să dăm
totul pentru victorie. Sportul și Craiova sunt două echipe fără
victorie în acest retur, dar mie nu îmi place să vorbesc despre
adversar, noi trebuie să facem un meci bun, să fim
concentrați”
.

6 absenți
cu Sportul Studențesc!

Tehnicianul Nicolo Napoli se confruntă cu mari probleme de lot
înaintea partidei cruciale cu Sportul de mâine. Ciucă și Lopez abia
s-au operat și nu se va mai conta pe ei în acest sezon, Ologu,
Stoianof și Gângioveanu acuză și ei probleme medicale, iar David
Lopes, care a jucat până acum cu infiltrații, e și el incert. „Avem
probleme de lot, dar asta este situația, trebuie să ne descurcăm cu
fotbaliștii pe care îi avem valizi”, a declarat ieri Napoli.

Nu mă interesează aceste lucruri, eu încerc să lucrez cât mai
bine, cu ce am la dispoziție. Întrebările despre aceste lucruri
trebuie adresate conducerii, nu mie

Nicolo Napoli, antrenor Craiova

2 puncte din 12
posibile a adunat Universitatea cu Nicolo Napoli pe bancă în acest
sezon

60 de meciuri a
stat până acum Nicolo Napoli pe banca Universității, perioadă în
care a obținut 23 de victorii și 20 de remize

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…